• drumarii spun că cele mai multe probleme apar atunci cînd șoferii nu repectă indicatoarele de circulație, sau ies din coloanele de mașini și încearcă să depășească în situații aproape imposibile
Secția Drumuri Naționale se confruntă an de an cu situații de urgență, provocate atît de fenomenele meteorologice caracteristice acestei perioade, cît și de indisciplina unora dintre participanții la traficul rutier. Inginerul Sorin Leahu, șeful Secției Drmuri Naționale Bacău, îi sfătuiește pe conducătorii auto să își aleagă bine „armele” pe care le vor utiliza pentru a reduce riscurile inerente unei deplasări pe timp de iarnă și să dea dovadă de prudență. „Iarna sînt inevitabile situațiile de criză, cum ar fi înzăpezirea unor autovehicule sau blocajele căilor rutiere. Pînă acum, în această iarnă, au fost două situații de acest gen, ambele cauzate de vehicule mari. Conducătorii auto de pe TIR-uri, cei de pe camioane trebuie să își echipeze mașinile cu cauciucuri de iarnă și cu lanțuri antiderapante pentru roțile trăgătoare”. Chiar dacă această iarnă a fost mai „săracă” în incidente decît cele trecute, specialiștii recomandă șoferilor maximă prudență în trafic.
Pentru autoturisme, plecarea la un drum lung, în afara localității sau a județului, presupune luarea unor minime măsuri care se pot dovedi extrem de importante în cazul în care apar probleme. O lopată sau o lopățică și un săculeț de nisip se pot dovedi de mare folos atunci cînd cauciucurile „mașinii mici” se declară învinse de zăpadă sau polei.
Uneori mai importantă decît nisipul este disciplina. „Șoferii mașinilor mici provoacă dezordine în trafic prin indisciplina lor. Recomandăm respectarea indicatoarelor și mai ales a măsurilor stabilite de Poliția Rutieră. Atunci cînd sînt organizate filtre, conducătorii auto nu trebuie să încerce să le depășească, deoarece în acest mod nu fac decît să întîrzie intervenția utilajelor noastre și, implicit, deblocarea drumului”, explică directorul Leahu. În ultimii trei ani, numeroși șoferi ce au ignorat indicațiile polițiștilor și ale drumarilor au rămas înzăpeziți ore întregi, fiind „recuperați” chiar de către cei care încercaseră să îi ajute mai devreme. Așadar, un filtru organizat de Poliție nu trebuie „fentat”, deoarece riscurile asumate sînt considerabile.
În cazul în care ați rămas totuși înzăpeziți cu mașina, o soluție este apelarea la autoremorcherul Secției Drumuri Naționale. Numerele de telefon la care puteți anunța situații de acest fel sînt 51.00.41 și 51.15.09. În această iarnă autoremorcherul a intervenit deja de două ori și a scos autovehicule înzăpezite pe drumurile Bacău – Odobești și Bacău – Onești.
În cazul în care vă deplasați pe un drum cu zăpadă, în spatele unei autofreze sau a altui utilaj de deszăpezire, este preferabil să păstrați o distanță de siguranță. Depășirea acestor mașini este o variantă exclusă, pentru că nu faceți altceva decît să intrați în plin în zăpadă. Răbdarea, prudența și disciplina sînt trei dintre condițiile a căror respectare crește șansele de evitare a unor incidente neplăcute. În plus, este obligatorie deplasarea cu viteză minimă, mai ales atunci cînd carosabilul este acoperit cu polei. Chiar dacă timpul necesar deplasării va fi mai mare, siguranța rămîne obiectivul numărul unu pentru toți conducătorii auto. (C. POP)
Lasă un răspuns