Polițiștii au început să instaleze radarele fixe cu cameră de filmat, pe zeci de drumuri din România. În județul Bacău, vor fi instalate astfel de aparate pe DN2 (E85) și pe DN 11. Acestea vor funcționa în permanență, iar șoferii care vor încălca limita de viteză vor primi amenda direct acasă.
Dispozitivele sunt setate pe modul automat, astfel că vor înregistra toate vehiculele care depășesc viteză legală. La încheierea programului, polițistul va descărca întreaga informație acumulată.
Filmările de pe camere vor fi analizate de către polițiști, iar șoferii vor primi amenda acasă, împreună cu dovada încălcării limitei de viteză.
Dacă proprietarul autovehiculului refuză să spună cine se afla la volan, atunci riscă o amendă de până la 4000 de lei.
Cele mai importante radare fixe vor fi amplasate pe: Autostrada București – Pitești, Autostrada București – Constanța, Autostrada București – Ploiești, DN1 București – Ploiești.
Lista completă a radarelor fixe, din fiecare județ:
Alba: DN1 – Sebeș
Arad: DN7 – Nădlac; DN79 – Arad;
Argeș: DN65A – Buzoești;
Bacău: DN11 – Sănduleni; DN15 – Gârleni; DN2 – Nicolae Bălcescu;
Bihor: DN1 – Oșorhei; Bistrița Năsăud: DN17 – Tiha Bârgăului;
Botoșani: DN29 – Baisa ;
Brăila: DN2B – Lacul Sărat; DN21 – Bărăganul; DN22 – Movila Miresii;
Brașov: DN73 – Râșnov; DN1 – Șercaia; DN1 – Timișul de Sus; DN11 – Lunca Câlnicului; DN11 – Hărman;
Buzău: DN2 – Mărăcineni;
Călărași: DN3 – Cuza Vodă;
Caraș Severin: DN58 – Soceni; DN6 – Mehadia;
Cluj: DN75 – Mihai Viteazu; A3 – Gilău; DN1 – Vâlcele; DN1C – Jucu;
Constanța: DN38 – Movilița;
Covasna: DN12 – Sfântu Gheorghe;
Dâmbovița: DN71 – Ulmi; A1 – Petrești;
Dolj: DN55 – Bratovoești; DN65 – Podari; DN6 – Coșoveni; DN65 – Pielești;
Galați: DN25 – Șendreni; DN26 – Vânători; DN24 – Cosmești;
Giurgiu: DN5 – Călugăreni;
Gorj: DN66 – Drăgulești; Harghita: DN12 – Sândominic; DN13A – District
Harghita – ;
Hunedoara: DN66 – Băcia; DN7 – Săcămaș;
Ialomița: A2 – Fetești; DN2A – Giurgeni;
Iași: DN28 – Lețcani; DN24 – Popricani; DN2 – Moțca;
Ilfov: A2 – Glina, A3 – Snagov;
Maramureș: DN18 – Moisei;
Mureș: DN13 – Bălăușeri; DN15 – Sângeorgiu de Mureș;
Neamț: DN15 – Vaduri, DN15 – Călugăreni;
Prahova: DN72 – Brătășanca; DN1A – Maneciu; DN1B – Albești; DN1 – Bărcănești/Românești;
Sălaj: DN1F – Românași;
Satu Mare: DN19 – Decebal;
Suceava: DN17 – Vama; DN2 – Iacobești;
Teleorman: DN6 – Drăgănești-Vlașca;
Timiș: DN59 – Jebel; DN6 – Sânnicolau Mare; DN69 – Orțișoara;
Tulcea: DN22A – Cataloi;
Vâlcea: DN64 – Ionești; DN67 – Budești; DN7 – Călimanești/Seaca;
Vaslui: DN24 – Crasna; DN24B – Râșești;
Vrancea: DN23 – Vulturu
Ionel Botezatu a zis
Va dati seama…eSigur…650 milioane de euro…papati de firmele de casa ce au montat camere…
Cate nu se putau face cu 650 milioane de euro…de la autostrazi la spitale…
Un popor de oi imbecile ce au votat structuri mafiote de politicieni si servicii secuirste…
Traficul rutier e si asa deplorabil, datorita infrastructurii mizerabile… a exp;loziei de tigai de autoturisme vechi importate, transporturi de si spre Ukraina…
In plus in curand toata lumea va cunoaste pozitia fixa a radarelor…
Atunci ce rost mai au?
Sute de milioane de euro aruncate la gunoi… pt 5 ani de viata a camerelor….ce vor necesita inlocuire, mentenanta, servicii de telecomunicatii…asistenta tehnica…platita…ani de zile…alte zeci de milioane la firmele…it de casa ale mizerabililor…
Gigi a zis
Mai luați niste … … …Poate vi s-au terminat.
Dan Constantin Grigore a zis
Fals! Iar faceți confuzie între camerele CNAIR pentru rovinieta și radarele fixe… Știrea asta a mai fost repetată de-a lungul timpului de nenumărate ori și de fiecare data a fost negată de către autoritățile abilitate. Vă place însă sa dezinformați voi aiurea!
Cristi a zis
Așa este. E o dezinformare intenționată. Prin localitatea Nicolae Bălcescu circul în fiecare zi și cam toate tirurile circulă cu o medie de 70-80 km/h.
Camerele fixe din Nicolae Bălcescu sunt pentru rovinietă și nu pentru viteză.
D-nul Constantin a spus adevărul că această știre falsă a mai fost repetată.
Dar e bine să mergem prudent și în localitate să o lăsăm mai moale cu viteza
Drumuri bune vă doresc!
Petre a zis
Pai ați amestecat știrile. Ați scris de radare și ați pus lista de camere de rovinietă. Se vor da amenzi prin camera de rovinietă, sau e vorba de pistoalele TruCam, care vor fi pe trepied ? Incercati să scrieți o știre coerent și nu cu dezinformări.
observer a zis
Ai dreptate…Si bineinteles,nicio reactie, parca vorbesti cu niste autisti.
Nostramanus a zis
Păi e foarte bine! Era şi timpul ca Ministerul de Interne să apeleze la livratorii de la Glovo şi Tazz . De ce să mergi şi să pierzi timp la secţie, când ţi se poate livra amenda acasă?
dorin mosu a zis
nu ne trebuie lista,localitatea e mare,cum e fixa daca neaVasile o pazeste.Fixa e pe stalp e semnalizata din timp ,in unele tari e marcat si locul unde face foto,UK,si daca te doare in c ,de ea,PLATESTI.Dar ti se ofera toate conditiile sa nu gresesti.Ori la noi e tot golaneala pentru a face bani sa le dea tot lor salarii bune,si tot nemultumiti nu sunt,sa nu mai varbim de pensionare.DE ce sa amestece camerele de viteza cu cele de monitorizarea traficului unde se regasesc cele de rovivieta.Asta e smecherie,camera de rovi nu are marcaj ca este si radar,sa ne poata lua banii.si mai este o problema daca tot le faci reclama,in UK punctele pot fi inlocuite cu participarea la cursuri de educatie rutiera,poate fi facut si on line.
Un ieșean a zis
Da fix polițiștii le instaleza, aberații gen preș, presa !