Pentru astazi, la cabinetul presedintelui Traian Basescu a fost programata o intilnire cu reprezentantii Rafo Onesti, pentru a cauta solutii privind iesirea din impas a societatii. Intilnirea a fost intermediata de Valerian Vreme, deputatul de Onesti, care s-a declarat consternat de situatia care a determinat conducerea Rafo sa accepte intrarea in faliment a societatii si sa propuna concedierea a 800 de salariati. “Am facut demersuri pentru initierea unor discutii intre reprezentantii rafinariei onestene si cei ai presedintelui tarii”, ne-a spus deputatul Vreme. Rafo Onesti se afla in faza de finalizare a procesului privind incetarea planului de reorganizare judiciara, insa la ultima sedinta de judecata de la Tribunalul Brasov, din 7 ianuarie, s-a produs un eveniment in urma caruia s-a ajuns la concluzia ca rafinaria onesteana ar putea sa ramina captiva pe veci in morisca justitiara. Daca pina acum Rafo s-a judecat cu societatile creditoare care pretindeau bani de la societate, de data aceasta a aparut o solicitare de la o persoana fizica, Horga Nicolae, care a facut o cerere de interventie in proces, pe motiv ca nu este de acord cu incetarea planului de reorganizare, iar solicitantul a mai cerut si termen pentru a-si angaja un aparator. “Cred ca in spatele ultimei contestatii, care pare una nevinovata, se afla alte interese”, a apreciat deputatul Valerian Vreme, de aceeasi parere fiind si avocatul Constantin Covoran, unul dintre aparatorii angajati de Rafo, care crede ca intervenientul din proces a fost pus de cineva sa introduca cererea.
“Santaj” marca Glencore
Sindicalistii de la Rafo sint convinsi ca Horga Nicolae a fost “bagat la inaintare” de firma Glencore, dupa cum ne-a spus viceliderul George Plaisanu. El a sustinut ca Glencore, care pretinde citeva zeci de milioane de dolari de la Rafo, a pierdut deja procesele din instantele de judecata si nu mai are alta solutie decit sa impiedice finalizarea planului de reorganizare judiciara, pentru ca rafinaria sa ramina blocata si sa nu poata contracta creditul bancar. In opinia rafinorilor onesteni, Glencore spera ca actionarii de la Rafo se vor satura de atitea aminari si vor plati sumele cerute, chiar daca aceste sint necuvenite. Viceliderul sindical George Plaisanu crede ca, dupa Horga Nicolae, vor urma si alte persoane fizice care sa faca cereri de interventie in proces si sa solicite acordarea de termene pentru angajarea unor aparatori, iar procedura, care este permisa de lege, poate dura la nesfirsit. Deputatul Valerian Vreme ne-a declarat ca a inceput sa colecteze informatii pentru a declansa demersurile in vederea modificarii legislatiei actuale, care ar trebui sa protejeze firmele ajunse in reorganizare judiciara, si nu sa le distruga. “Se pare ca legea are o scapare, in aceasta privinta”, ne-a spus deputatul de Onesti.
George MARTIN
Costel a zis
Tot cu cersitul…
M-ai bine nu ati mai fura, nu ati mai astepta pomana si v-ati apuca de munca cinstita.