Volumul total al exporturilor băcăuane în luna decembrie a anului trecut, din producția proprie, a ajuns la 25,2 milioane de euro, de 2,3 ori mai mare decît în aceeași lună a anului 2003. De asemenea – precizează Direcția Județeană de Statistică Bacău – acest volum a fost în creștere cu 48,1% față de luna anterioară. Cei mai mari exportatori ai lunii decembrie, conform ultimelor date statistice făcute publice, au fost în ordine RafoOnești, Chimcomplex Borzești, World Machinery Works Bacău și Carom Onești. Aceste firme sînt urmate, tot în ordine de Diana Forest Bacău, Finnforest Baco Production Comănești, Letea, Sonoma Sportswear Bacău, Uton Onești și Asco Bacău. Anul trecut, însă, volumul exporturilor a ajuns la 299,3 milioane de euro, în creștere cu 17,2% față de 2003. Și pentru întreg anul trecut cel mai mare exportator a rămas tot Rafo Onești, urmată de Finnforest Baco Production, Diana Forest, Chimcomplex și Carom, dar și de Aerostar Bacău, Sonoma Sportswear, Letea, World Machinery Works și Sofert Bacău. Carburanții, produsele din lemn, sodele și produsele petrochimice au avut, deci, întîietate la export, urmate de produsele aerospațiale, confecțiile, hîrtia, mașinile unelte și îngrășămintele chimice ale întreprinderilor din județul Bacău. Trebuie remarcat că valoarea mare a unor produse industriale, ca cele din petrol sau cele de sinteză, din combinatele chimice, împing producătorii pe locuri fruntașe, deși pentru o parte dintre ei situația economico-financiară este aproape dezastruoasă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.