Acționarul majoritar a aprobat, verbal, proiectul, despre care a opinat că este viabil și generator de profit.
Petru DONE
Managerii societății Rafo Onești au identificat o resursă de semifabricate care pot face obiectul unor prelucrări adânci pe o structură de instalații din rafinărie – a anunțat consilierul de imagine Ion Marian. Aceasta a apărut prin demersurile întreprinse de directorul general adjunct tehnic. „În baza acestor materii prime – a precizat Ion marian – s-a inițiat o analiză asupra obiectivelor care ar face obiectul modernizării rafinăriei și s-a ajuns la o variantă de costuri privind modernizarea. Toate aceste aspecte au fost prezentate acționarului majoritar, care, verbal, a fost de acord cu implementarea proiectului și chiar a reanalizat varianta propusă. Concluzia finală este că varianta de proiect, costurile de implementare, cantitățile și prețurile aferente materiilor prime sunt viabile și generatoare de profit.”
În urmatoarele zile, administrația Rafo împreună cu acționarul majoritar vor face ultimele analize, în baza cărora acționarul majoritar în mod direct sau prin administrația Rafo ar urma să semneze contractul pentru materiile prime aferente funcționarii, strict necesar pentru fundamentarea contractului de obținere a creditului necesar realizării investițiilor. „Practic – a opinat Ion Marian -, din nenumaratele variante de modernizare și repornire sumar prezentate până acum, aceasta este cea mai concreta și viabilă, iar punerea ei în aplicare depinde total de hotărârea acționarului majoritar, dar și de susținerea și insistența administrației Rafo, a conducerii organizației de sindicat și a salariaților. Alte variante de parteneriat sau de vânzare a societatii sunt doar variante de lucru și este greu de crezut că vor fi puse în aplicare, având în vedere că Rafo, datorită unor inginerii avocățești, nu a scăpat de procesele cu Glencore, Banca Română de Scont și de alte procese care, la finalizarea lor, pot naște alte obligații de plată.”
Zvonuri infirmate
Ion Marian, care este și liderul sindicatului Rafinorul, din Rafo, a ținut ca pe lângă aceste vești optimiste să ifirme unele zvonuri care circulă cu privire la situația din rafinărie. „Zvonul cu privire la faptul că în maxim 15 zile în unitate vor rămâne doar 80 de salariați din cei circa 400, restul urmând să fie concediați, este fals – a precizat liderul sindicatului. Pâna astazi, administrația Rafo nu a lansat nicio provocare verbală și nu a emis nicio înștiintare sau notificare către organizația de sindicat și chiar este convinsă că rafinăria se va moderniza și va relua producția în cel mai scurt timp. Varianta de reducere de personal rămâne valabilă numai dacă în următoarea scurtă perioadă nu se pune în aplicare programul de investiții.”
Alt zvon îl vizează chiar pe liderul sindicatului, despre care se spune că a mințit, împreună cu administratorii societății, salariații că în conducta Conpet (care aduce țiței din Portul Constanța la Rafo) ar mai exista încă 40.000 de tone de petrol, pe când el ar fi de mult valorificat. „Timpul a demonstrat că în conductă este țiței, din care s-au valorificat 14.000 tone, dar au mai rămas aproximativ 28.000 de tone – a precizat Ion Marian. Și acesta, în acord cu societatea transportatoare, Conpet, și cu Ministerul Economiei, va putea fi valorificat dacă se implementeaza proiectul pentru asigurarea unui capital financiar de repornire a rafinăriei”.
Liderul sindicatului a mai fost acuzat și că împreună cu președintele Consiliului de Administrație, Miroslav Dermendjiev, directorul general al Rafo, a mințit salariații că rafinăria nu mai dispune de certificate de emisie de noxe, iar ele au fost valorificate sau pot fi valorificate doar pentru o anumită variantă, în numele acționarului majoritar. „Practic – a precizatr Ion Marian -, de la ultimele vânzari de certificate, din 2012, Rafo nu mai dispune de astfel de certificate. În mod sigur există și alte multe zvonuri lansate de grupuri de foști manageri din Rafo și de unele structuri politice, care în baza vechilor cunoștinte și a situațiilor cu privire la Rafo și cu sprijinul unor actuali sau fosti salariați primesc unele informații, fac tot felul de scenarii și «analize» asupra societătii, a acționarului, a administrației și a conducerii organizației de sindicat, crticându-i și făcându-i incompetenți pentru că nu au ținut unitatea în exploatare, nu au modernizat-o și au acționand doar în defavoarea salariaților, prin disponibilizări de personal”.
Lasă un răspuns