Rafo, sacrificată pentru Iacobov

Rafo Onești, una dintre cele mai mari societăți din România, a fost dată aproape gratis lui Corneliu Iacobov într-un proces de privatizare care a fost contestat, la vremea respectivă, doar de presă. Acum, iată că nedumeririle ziariștilor își găsesc răspunsul într-un raport al Curții de Conturi, care aruncă în aer însuși procesul de privatizare al rafinăriei. Povestea acestei privatizări, lăudată cîndva de Ovidiu Mușetescu, șeful Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS), a început pe 26 octombrie 2001, cînd a fost semnat contractul de vînzare-cumpărare, prin care s-a vîndut un pachet de 59,9 la sută de acțiuni pe care le deținea statul. Cumpărătorul acțiunilor a fost consorțiul format din Imperial Oil SA Bacău, al lui Corneliu Iacobov, și firma Canyon Servicos Lda, din Portugalia, despre care s-a spus tot timpul că i-ar aparține de fapt tot omului de afaceri băcăuan. Tranzacția totală a fost cifrată la 81,8 milioane dolari. în fapt, acțiunile s-au vîndut cu 1,5 milioane de dolari, restul de bani urmînd să fie investiți în instalații de producție moderne și în instalații de mediu. Principalele clauze din contract prevedeau păstrarea obiectului de activitate pentru cel puțin cinci ani, asigurarea funcționării rafinăriei la minimum 80 la sută din capacitatea de producție și, în următoarele trei luni, creșterea gradului de utilizare la 100 la sută, realizarea programului investițional în cinci ani și achitarea celorlalte datorii ale societății. De la acea dată, în decurs de cîteva luni, forma inițială a contractului a suferit nenumărate modificări privind volumul și durata investițiilor, toate în favoarea cumpărătorului. Care a înțeles să răspundă acestor gesturi de bunăvoință cu datorii de alte mii de miliarde de lei. Așa s-a ajuns în situația de astăzi, cînd Rafo este în proces de reorganizare judiciară, cu aproape 20.000 de miliarde de lei datorii, la un pas de faliment, alături de cealaltă rafinărie care a fost patronată de Iacobov, Rafinăria Dărmănești.

Situația prezentată de controlorii financiari ai Curții de Conturi este următoarea: procesul de privatizare al rafinăriei oneștene a demarat cu un cadou de peste 700 de miliarde de lei făcut viitorului cumpărător prin diminuarea valorii patrimoniului societății. Potrivit legilor în vigoare, la declanșarea procesului de vînzare era obligatorie reevaluarea patrimoniului Rafo la finele anului 2000, anul dinaintea celui în care a fost demarată privatizarea. Acest lucru nu s-a făcut, deși Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS), în calitatea sa de acționar majoritar, avea obligația să dispună efectuarea acestei operațiuni, care ar fi dus la majorarea prețului de vînzare al acțiunilor. Reevaluarea, în urma căreia a rezultat o diferență a valorii patrimoniului de 706 miliarde de lei, a fost făcută abia doi ani mai tîrziu, de către firma CMF Consulting SA din București. „Noi am avut un contract de reevaluare a imobilizărilor corporale existente în sold la finele anului 2001. Contractul l-am obținut prin încredințare directă, a fost comandat de auditorul Rafo de la acea vreme și era necesar pentru raportarea financiară. Deci, la data cînd am efectuat noi această reevaluare, Rafo era deja privatizată și obținuse și facilitățile despre care s-a tot vorbit. Documentarea făcută de noi nu avea cum să influențeze în nici un fel prețul de vînzare al acțiunilor, întrucît acestea fuseseră deja vîndute”, ne-a declarat Gheorghe Bădescu, directorul general al firmei CMF Consulting SA.

Rafo a fost scoasă la pețit ca o mireasă urîtă

Potrivit raportului încheiat de către controlorii financiari care au verificat modul în care s-au respectat prevederile legale în materie de privatizare a rafinăriei oneștene, APAPS a prezentat Rafo ca o societate neatractivă pentru eventualii investitori. Cel mai simplu a fost să mute cu cîteva luni mai tîrziu data de conversie în acțiuni a creanțelor acumulate de rafinărie pe vremea cît era a statului. Astfel, în dosarul de privatizare, societatea figura cu datorii de peste 5.000 de miliarde de lei. Orice investitor străin care ar fi văzut un deficit financiar de peste 2.000 de miliarde de lei la firmă și o datorie de încă 5.000 de miliarde de lei ar fi fugit mîncînd pămîntul. Lucru care s-a și întîmplat pînă la urmă și este relevat acum de controlorii financiari ai Curții de Conturi. Conversia datoriilor în acțiuni s-a efectuat așadar, dar după privatizare, lucru menit să asigure cumpărătorului un confort financiar de invidiat. „Prin efectuarea înainte de privatizare a operațiunilor de reevaluare a imobilizarilor corporale, precum și a celor de diminuare a obligațiilor bugetare ale SC Rafo Onești, prin conversia acestora în acțiuni, așa cum era legal, activul net contabil ar fi avut o valoare pozitivă”, se spune în raportul de control. Altfel spus, Rafo a fost scoasă la vînzare cu o raportare financiară în minus de aproape 2.000 de miliarde de lei, pe cînd, în realitate, prin adăugarea sumelor provenite din reevaluarea patrimoniului și conversia datoriilor în acțiuni înainte de privatizare, ar fi rezultat o raportare financiară pozitivă de 3.600 de miliarde de lei. Potrivit controlorilor financiari, abia această sumă ar fi constituit suportul pentru negocierea prețului de vînzare a acțiunilor, așa cum cerea legea, de altfel.

Cadouri peste cadouri

Acestea nu au fost singurele facilități obținute de Corneliu Iacobov. Cîteva luni de la prima conversie, el a găsit din nou clemență la stat și a fost convertită în acțiuni o altă creanță către Ministerul Finanțelor, în valoare de peste 11 milioane de dolari. în 2002, RAFO a fost scutită din nou de plata unor datorii, apoi a beneficiat de reeșalonari la plată, dar nu a respectat graficele și a pierdut facilitățile. în plus, cumpărătorul a beneficiat și de un stoc imens de produse petroliere finite rezultate în urma unei inginerii marca Iacobov. Prin actul de privatizare se prevede că momentul ștergerii creanțelor nu este cel al semnării contractului de privatizare, adică 20 octombrie, ci acela al intrării efective in proprietate, respectiv 10 ianuarie 2002. Timp suficient pentru noul patron să aranjeze o mare afacere. SNP Petrom a primit ordin să pompeze la capacitate maximă petrol, datoriile rafinăriei au crescut amețitor și către stat și către SNP, iar Rafo a făcut stocuri imense de produse finite timp de aproape trei luni. A început să le vîndă după 10 ianuarie fără să mai dea un leu la bugetul de stat. Adică, încă alte aproape 2.000 de miliarde de lei, pe lîngă cele 2.000 iertate „oficial”. Apoi, rafinăria a încasat banii din vînzări și a împușcat doi iepuri dintr-o dată: s-a putut capitaliza rapid și a făcut rost și de bani pentru achiziția de materie primă. Cu bani și petrol tot de la stat.

Povestea documentării

Raportul privind respectarea de către APAPS a legalității metodelor și procedurilor utilizate în cadrul privatizarii Rafo a fost finalizat în februarie 2005 de către doi controlori financiari băcăuani, Ioan Guruiță și Ovidiu Filip, din cadrul Direcției de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Bacău. Documentul a fost înaintat la București pe 7 martie 2005, la Curtea de Conturi a Românei, instituția care gestiona verificarea întregului proces de privatizare al Rafo. „Ziarul de Bacău” a intrat în posesia acestui raport de mai multă vreme. în tot acest răstimp, am încercat să obținem date oficiale de la Curtea de Conturi a României și am făcut demersuri pentru a lua legătura cu toate persoanele implicate în aceste operațiuni. într-o primă fază, am solicitat printr-o adresă, pe baza Legii liberului acces la informațiile publice, nominalizarea persoanlor care sînt culpabile de deficiențele constate. Ni s-a răspuns ambiguu, pe 7 octombrie, că, în prezent, „actul de control urmează procedurile de valorificare prevăzute de Legea 94/1992 republicată cu modificările și completările ulterioare și că răspunderea juridică va fi stabilită de instanțele judecătorești ordinare”. Insistențele în privința unui răspuns mai edificator s-au dovedit zadarnice pînă pe 20 octombrie, cînd, Dan Grosu Șaguna, președintele Curții de Conturi a României, a organizat la București o conferință de presă prin care a anunțat că dosarul de privatizare al rafinăriei oneștene, alături de al altei societăți, a fost înaintat la Departamentul Național Anticorupție (DNA). „S-a constituit un dosar penal și urmează să se facă acte premergătoare de cercetare penală pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la constatările din raportul Curții de Conturi și pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni, precum și identificarea persoanelor responsabile”, ne-a comunicat Alina Tonigaru, purtătorul de cuvînt al DNA.

Dan Grosu Șaguna: „Dosarul a urmat traseul firesc, n-am negociat nimic”

Faptul că între data de finalizare a raportului din Bacău și cea în care au apărut primele reacții a existat o perioadă de lungă stagnare a creat, printre cei care știau de dosar, un focar de zvonuri. Cele mai insistente se refereau la faptul că președintele Curții de Conturi a României și-ar fi negociat cu ajutorul acestui dosar încă un mandat în fruntea acestei instituții. Reacția președintelui Curții de Conturi a fost aproape imediată în momentul în care i-am solicitat, în cursul zilei de ieri, o poziție în acest sens. „Nu există nici un motiv pentru care abia acum a fost luată decizia de transmitere la DNA a dosarului. A durat șase luni pentru că a fost un dosar extrem de complex, noi avem foarte multe lucrări și foarte puțini oameni. Eu am un crez, potrivit căruia nu vreau să repetăm greșelile anilor ’50, cînd mai înainte împușcam și abia apoi făceam cercetările să vedem dacă erau vinovați. în privința acestui dosar nu am să-mi reproșez nimic, totul a fost corect și documentul a urmat traseul firesc. Este un blam faptul că se spune că mi-aș fi negociat încă un mandat ca președinte al Curții de Conturi. Nu știu dacă mai țineți minte, dar în urmă cu trei și jumătate, cînd am preluat conducerea acestei insituții, am anunțat că dacă nu voi fi lăsat să-mi fac treaba îmi voi da demisia. Acest lucru este valabil și acum. Nu am negociat nimic pentru încă un mandat pentru că nu mă mai interesează încă unul. în 2008, cînd îmi expiră actualul mandat, nu-mi doresc decît să mă întorc la catedră. în 2008, dacă mai stau pînă atunci, nu mai am nevoie de nimic”, ne-a declarat Dan Grosu Șaguna.
în ceea ce-l privește pe Ovidiu Mușetescu, acesta a declarat într-o primă fază că va lua o poziție oficială abia după ce își va face o părere asupra documentului Curții de Conturi. în cursul zilei de ieri, poziția sa a suferit o oarece nuanțare și a calificat declarațiile lui Dan Grosu Șaguna drept o antepronunțare nepermisă asupra cazului. Corneliu Iacobov nu a putut fi contactat, deși au fost făcute numeroase demersuri în acest sens de mai bine de două săptămîni. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!