La Casa de Cultură din Onești a avut loc ieri Adunarea Generală a Sindicatului ”Rafinorul” din cadrul SC Rafo SA. În fața a circa 300 de sindicaliști, liderul Ion Marian a vorbit despre ”pacea socială și siguranța locurilor de muncă”, după care a recunoscut, mult mai aproape de realitate, că în orice moment „pot apărea probleme critice”. Cel mai așteptat discurs a fost cel al directorului general Toader Găureanu care, după ce a spus că ar fi bine ca presa să nu se afle în sală, a afirmat că anul 2003 este un an al alianțelor: „În România trebuie promovate alianțel,e pentru a se putea aborda în mod serios proiectele importante. Rafo a promovat o asemenea alianță, dar încă nu s-au semnat documentele. Ce pot să vă spun este că vom fi cel mai important grup din țară, cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde dolari anual. Trebuie să fim din ce în ce mai capabili, pentru a participa la privatizarea Petrom. Aici este vorba despre o luptă pentru însăși existența Rafo. Petrom este un regulator responsabil al pieței carburanților din România.Dacă noi și Petromidia nu vom rămîne în afara privatizării Petrom, vom avea un partener puternic atît pe piața internă, cît și pe cea a Europei Centrale’, a spus Găureanu.
Un al doilea obiectiv urmărit de conducerea rafinăriei oneștene este eliminarea intermediarilor și vînzarea directă a produselor. Dar, pentru a se putea face față pieței din ce în ce mai pretențioase, trebuie crescut nivelul calitativ al produselor. De aceea, în următorii doi ani și jumătate se vor investi circa 180 milioane dolari pentru construirea unei instalații moderne de hidrocracare. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns