Cine nu își plătește la timp factura la telefonul mobil riscă să ajungă în Biroul de Credit. Operatorii de telefonie mobilă, firmele de asigurare și cele de leasing vor trimite în curînd datele privind rău-platnicii la Biroul de Credit. În prezent, instituția obține date de la 23 de bănci și șase societăți de credit de consum.
La trei ani de la înființare, Biroul de Credit colaborează cu cele mai multe dintre băncile din România atunci cînd vine vorba despre informații negative, adică despre acele informații care fac referire la restanțele la rambursarea creditelor. Vă veți regăsi în statisticile Biroului de Credit dacă aveți o renstanță la un împrumut mai mare de 10 lei și mai veche de o lună. Veți rămîne cinci ani în baza de date, însă acest lucru nu vă va împiedica să luați un nou credit. Numai că banca va fi mai sceptică în ceea ce vă privește și s-ar putea să obțineți împrumut la dobînzi mai mari.
La Biroul de Credit ajung nu numai informații cu privire la restanțele pe care le aveți, ci și informații pozitive. Mai precis, ce împrumuturi ați luat și de la ce bănci, pe ce perioadă și în ce condiții. Sînt deja 13 bănci care transmit și astfel de date Biroului de Credit. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.