Runda a VII-a a campionatului județean, categoria „Onoare” derulată dumnică dimineața a consemnat prima retragerea a unei echipe de pe teren înainte de finalul meciului. Tărășenia a avut loc la Traian, acolo unde gazdele de la Inter au primit vizita celor de la Siretul Prăjești. Adică a echipei care, pînă acum cîteva luni, făcea parte din aceeași comună, Prăjești -ul devenind comună în urma referendumului din luna iunie. Acest amănunt nu i-a impresionat însă, cîtuși de puțin pe cei de la Inter Traian, care au transformat întîlnirea într-un adevărat război de secesiune și care s-a sfîrșit prin retragerea oaspeților de pe teren. „în minutul 35, gazdele au înscris în urma unui fault rămas nesancționat, dar am trecut cu vederea. La puază am vorbit cu jucătorii în ideea de a-i mobila și, drept urmare, în repriza a II-a conduceam cu 2-1. Spre sfîrșitul partidei, cei din Traian au marcat din nou, dar, la semnalizarea tușierului, arbitrul de centru a anulat, într-o primă fază, golul. Enervat la culme, antrenorul gazdelor a început să-l fugărească pe tot terenul pe tușierul care a avut curajul să indice offside. De frică, arbitri au schimbat decizia și au validat golul, moment în care am decis să ne retragem de pe teren. Sincer să fiu, dacă Asociația Județeană de Fotbal nu ia nici o măsură, ne gîndim foarte serios să ne retragem și din campionat”, ne-a declarat Eugen Antica, primarul comunei Prăjești și vicepreședinte al clubului de fotbal. în aceste condiții, derby-urile dintre AS Mărgineni și Willy II Bacău, respectiv Inter Onești și Cartier CFR Bacău au trecut pe un plan secund. Trebuie spus însă, că băcăuanii de la Cartier CFR au făcut primul pas greșit pirzînd primul meci din actualul campionat. La polul opus, As Berzunți a obținut primele puncte trecînd de echipa Consiliului Județean. Rezultatele complete ale etapei: AS Berzunți – Brighthouse Bacău 3-1, AS Mărgineni – Willy II Bacău 1-1, Inter Onești – Cartier CFR Bacău 2-1, Radio Galbeni – Royal Plopana 2-1, Juventus Sarata – AS Negri 2-4, Inter Traian – Siretiul Prăjești – meci întrerupt. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.