Seria protestelor initiate de marile confederatii sindicale nationale a demarat, ieri dimineata, cu pichetarea Prefecturii. Timp de o ora si jumatate, circa 100 de sindicalisti de la Cartel Alfa, CNSLR-Fratia, BNS si CSDR si-au exprimat in acest fel nemultumirea fata de refuzul guvernantilor de a creste salariul minim pe economie la 540 de lei. „Se pare ca nu exista nici un raspuns, deocamdata. Prin urmare, vom continua si miine. Insa, nu intelegem de ce nu se tine de cuvint Guvrenul fata de promisiunea din decembrie”, a declarat Ghiorghe Huluta, presedintele CNSLR-Fratia Bacau. Sindicalistii sint nedumeriti de faptul ca guvernantii nu vor modificarea salariului minim, desi au fost cresteri atit la PIB, cit si la capitolul productivitate, cu exceptia inflatiei, la care s-a inregistrat o crestere de unu la suta fata de pragul estimat. „Cresterea este infima, dupa parerea noastra, de doar opt la suta, iar cei ce vor beneficia de aceasta majorare sint foarte putini, respectiv, cei din sistemul bugetar. Paradoxal, patronatele nu au fost impotriva acestei majorari, deci nu vad de ce se opun acestei cresteri”, spun sindicalistii.
Suspiciuni de manipulare
Sindicalistii avertizeaza asupra posibilitatii organizarii unei ample miscari sindicale la nivel national care ar putea fi programata in toamna, exact in preajma alegerilor parlamentare. „Cred ca, de fapt, s-a dorit ca o eventuala crestere sa aiba loc cit mai aproape de alegeri, insa numai din ratiuni care tin de psihologia maselor. Probabil, au gindit guvernantii ca o majorare salariala care are loc in preajma alegerilor va fi mai usor de tinut minte de populatie, care va vota intr-un anume fel. Eu, in locul lor, nu as merge pe cartea asta”, crede Ioan Bujor, liderul BNS Bacau. La rindul lor, sindicalistii de la Cartel Alfa il acuza pe ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Paul Pacuraru, ca „a continuat sa sustina mentalitati si mecanisme comuniste de retribuire”, mentinind un salariu minim garantat de stat, diferit de salariul minim pe economie stabilit de partenerii sociali in urma negocierii Contractului Colectiv de Munca unic la nivel national. „Nu stiu pe ce se bazeaza guvernantii cind spun ca nu au bani ca sa mareasca salariul minim, in contextul in care, acum o luna, anuntau cresteri in economia nationala. Nu stiu cit o sa mai mearga in felul acesta”, a punctat Martin Fartade, liderul local al Cartel Alfa.
Protest inedit
Actiunea de ieri a beneficiat si de un moment inedit, cind, in Piata Tricolorului, a ajuns un alt gen de protestatar, in speta, un pensionar, care s-a alaturat, pentru citeva minute, sindicalistilor, recitind citeva pasaje dintr-o compozitie lirica, cel mai probabil, apartinindu-i. „Stimati senatori si deputati, va rugam, nu ne mai furati, poporul moare de foame, iar copii tarii mor drogati prin canale”, a fost mesajul de final al sexagenarului. Protestul sindicatelor va continua si astazi, tot cu pichetarea Prefecturii, de la ora 9.00.
I-au inaintat prefectului o petitie
Reprezentantii celor patru confederatii sindicale – CNSLR-Fratia,
BNS, CSDR, Cartel Alfa – au depus la Prefectura Bacau o petitie
reprezentind revendicarile salariale ale sindicatelor in vederea
inaintarii acesteia catre Guvernul Romaniei. „Delegatia sindicala a
solicitat prefectului sa informeze reprezentantii Guvernului ca Bacaul
se alatura demersului Confederatiilor Sindicale reprezentative la nivel
national. Prefectul Claudiu Serban va inainta memoriul sindicalistilor
bacauani catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse si
Secretariatului General al Guvernului, in vederea analizei si
solutionarii revendicarilor acestora”, a declarat Carmen Cioltan,
purtator de cuvint la Prefectura Bacau. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns