O mână criminală a pus foc unui grajd de animale și a incendiat aproximativ 1,5 tone de furaje. Incendiul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, iar în satul Leontinești (Ardeoani) a fost direcționat un echipaj de pompieri din Moinești. Incendiul a fost localizat în gospodăria unui bărbat în vârstă de 60 ani, la adăpostul pentru animale. „În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă folosirea intenționată a sursei de aprindere, au ars aproximativ 60 mp acoperiș grajd și 1,5 tone furaje”, a spus lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău. Cazul a fost preluat de polițiști în vederea identificării autorului și aplicării măsurilor legale. (R.I.)
Răzbunare incendiară la Ardeoani
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.