Nu mai puțin de 50 de jandarmi și lucrători ai Poliției municipiului Bacău au luat cu asalt ieri, dis-de-dimineață, tîrgul săptămînal din Șerbănești și chiar au descins în mai multe locuințe în care se bănuia că-și duceau traiul persoane certate cu legea, date în urmărire locală sau care locuiau fără forme legale. Timp de cîteva ore, Bacăul a fost „periat” de forțele de ordine, într-una dintre cele mai importante razii de acest fel de la începutul anului. Cu toată această desfășurare de forțe, rezultatele s-au lăsat așteptate. Asta, deoarece zvonul că în oraș este razie s-a împînzit imediat și cei care s-au simțit cu musca pe căciulă au preferat să-și găsească de treabă în cu totul altă parte. Totuși, peste zece băcăuani care nu-și puteau justifica prezența în locurile în care au fost găsiți au fost urcați în dube și duși la poliție, unde au fost amprentați și introduși în baza de date. Nu au fost omise nici locuințele sociale de pe străzile Pictor Aman, 9 Mai și Nufărului, unde polițiștii au aplicat 75 de amenzi, în valoare de peste 30 de milioane de lei. Totodată, 63 de băcăuani au fost fotografiați și amprentați. Polițiștii spun că astfel de acțiuni vor mai fi organizate periodic în zonele rău famate, cunoscute în municipiu ca locul în care-și găsesc adăpost cei căutați de poliție, prostitualele, proxeneții și hoții din buzunare. În urmă cu doar o zi, cinci prostituate au făcut și ele cunoștință cu birourile poliției, unde au fost amendate fiecare cu cîte un milion și jumătate de lei. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns