~2 min lectură 0 comentarii

REABILITARE: Restricții de tonaj pe podul peste râul Trotuș, de la Onești. Ministrul Dezvoltării a verificat mobilizarea pe șantier

Redacția Ziarul de Bacău

Podul peste Trotuș, de la ieșirea din municipiul Onești spre Bacău și Târgu Ocna, se reabilitează, lucrările au început de două zile. Stadiul acestora și mobilizarea constructorului au fost verificate, joi, de viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de senatorul Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, deputata Theodora Șotcan și Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești.
vizita pod peste raul trotus onesti
Primarul Gnatiuc a precizat că finanțarea de peste 7,7 milioane de lei este asigurată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2. După licitație, contractul de proiectare și execuție s-a semnat în noiembrie 2018, la sediul Primăriei Onești. Conform contractului, reabilitarea podului peste râul Trotuș trebuie terminată până în luna februarie 2020.

„Din 10 iunie, se vor introduce restricții de tonaj pentru autovehiculele ce depășesc 10 tone”, a anunțat primarul municipiului Onești.

Viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a vorbit despre cele circa 200 de investiții care se fac în județul Bacău, cu finanțare PNDL (Planul Național de Dezvoltare Locală), ce însumează peste un miliard de lei.

Referitor la podul intrat în reabilitare, ministrul a precizat: „Colegii mei din Bacău au ținut foarte mult la acest proiect, solicit constructorului să se încadreze în cele 10 luni asumate prin contract, pentru că și noi, ministerul, nu vom avea întârzieri la plată”

lucrari podul peste raul trotus onesti
Senatorul Dragoș Benea a spus că începerea lucrărilor este o etapă importantă din viața acestui proiect, care a demarat în 2017. Constructorul este din județul Bacău, ba chiar din Onești, ceea ce mă bucură”, a subliniat senatorul PSD.

În final, vicepremierul Vasile Daniel Suciu a insistat pe tema întârzierilor, pe care nu le tolerează, și s-a declarat convins că „în februarie 2020 vom merge pe acest pod”.

Reabilitarea podului din Onești, peste râul Trotuș, principala cale de acces în zonă dinspre Moldova spre Transilvania, este realizată de Confer Group SRL.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.