Reabilitarea cărții

Destinatar: „sufletul românesc”

în urmă cu mai bine de patru decenii Academia RPR a patronat lucrarea „Dicționarul enciclopedic român”; în volumul III (K – P), la pagina 27 nu se dau explicații despre Constantin Kirițescu (dar, ținînd seama de an, 1965, nu lipsesc cele despre Kirov ca personalitate a Uniunii Sovietice și Kirov ca oraș al acesteia). O altă lucrare – „Personalități ale științei” – mic dicționar (Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977), la pagina 164 găsim: „Kirițescu, Constantin (1876 – 1965); zoolog și publicist român. Unul dintre fondatorii Societății naturaliștilor din România; contribuții la cunoașterea faunei de reptile și batracieni din România; lucrări didactice, istorice și memorialistică”. Din cartea sa – „Memorii -, aflăm că foarte tînăr fiind se afla într-un amfiteatru al Universității bucureștene cînd cortegiul cu Poetul se deplasa de la biserica Sfîntul Gheorghe Nou spre cimitirul Bellu și după ce groapa a fost umplută cu pămînt două personalități au rămas pînă dimineața la căpătîi, iar după ce s-a stins și ultima stea a fost luată o frunză din teiul din apropiere și păstrată toată viața, inclusiv transmisă unui urmaș. Deopotrivă, a fost coleg de serviciu cu Voinov, Antipa (căruia regele Carol I îi spunea „Antipschen” datorită înălțimii mici a acestuia) și N. Gh. Lupu; a predat Științele naturii la Iași făcînd naveta săptămînal, cu trenul, de la Bucureștri. Trăind în mod direct timpul politic – diplomatic – militar ce a avut drept consecință făurirea României Mari prin Păcile din vara anului 1920, finalul primei conflagrații, „victoria, ca pe o floare cerească” despre care savantul Nicolae Iorga a spus că „Regele Ferdinand a cules moștenirea lui Mihai Viteazul”, a adus o mărire a țării întregite de la 137.000 la 295.000 km.p., a populației – de la 7,7 la 17,1 milioane, ocupînd în Europa locul opt ca număr de locuitori și locul zece ca suprafață. Desigur că nu a fost ușor de administrat țara în noile condiții și în domeniul învățămîntului se punea problema alcătuirii manualelor școlare pentru a nu genera respingere undeva, pentru asemenea muncă uriașă găsindu-se colaboratori ai lui Spiru Haret: în principal, Constantin Kirițescu și Onisifor Ghibu, primul elaborînd monumentala sinteză „Istoria războiului pentru întregirea României, 1916 – 1919”, în anii imediați evenimentului, „pentru publicul mare, în special pentru tineret”, avînd ca destinatar „sufletul românesc”, căci „jertfele și durerile pe care războiul le-a făcut neamului nu pot fi răsplătite numai prin cîștiguri materiale ci și prin răscolirea celor mai nobile coarde ale acestui suflet”. în prefața ediției 1922 autorul se explică: „lucrarea de față este una de sinceritate, războiul nostru avînd aspecte deosebite: episoade înălțătoare și triste”. Mulțumind tuturor pentru frumoasa primire, a început imediat munca la ediția următoare, 1925, revăzută și întregită pe baza multor însemnări și jurnale de front ale combatanților. Scriitorul și-a propus și o a treia ediție, aproximată la anul 1959, datorită unui imens material documentar, dar mai multe motive au dus la anul 1989, prin grija unor specialiști, la Editura Științifică și Enciclopedică. Dorind a reda încrîncenarea și dramatismul luptelor din Dobrogea, ni se relatează: „…Mackensen continuă atacul împotriva Cobadinului, unde rușii opuseseră în ajun o rezistență atît de slabă… La stînga rușilor Divizia sârbă, după o rezistență eroică, se retrage decimată. Germanii declară că au făcut 3.300 de prizonieri, dintre care 3.000 de ruși și numai 300 de români… Relația oficială germană confirmă că românii preferau să fie împușcați din cea mai mare apropiere decît să se dea prinși. Printre prizonierii români e și colonelul Tarnovski, comandantul Brigăzii a 40-a, un veteran al Războiului de Independență rechemat în serviciu, în 1916, din cadrele de rezervă… Pe cînd germanii, oameni practici, ocupau silozurile și tancurile fumegînde din port, bulgarii se dedau la toate cruzimile și banditismele, apoi se năpustiseră asupra statuii lui Ovidiu; ei legară statuia cu frîngii și o trîntiră de pe soclu, smucind-o cu atelajele de bivoli ale artileriei lor grele. Pe cînd își tîrau în triumf victima spre mare, au intervenit germanii, rușinați de isprava tovarășilor lor de arme și au ridicat din nou pe Ovidiu pe piedestalul lui de glorie seculară”. (Va urma). (Corneliu CRISTEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!