~2 min lectură 2 comentarii

Reacția Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, după incidentele violente în care au fost implicați elevi ai instituției

Redacția Ziarul de Bacău

Conducerea Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a reacționat după bătaia în care au fost implicați câțiva elevi ai instituției.

Foto arhivă

„În seara zilei de 12 iunie 2021, în jurul orei 20.05, am fost informați cu privire la faptul că un grup de 5 elevi ai Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova,  au fost implicați într-o altercație cu câțiva localnici, la un punct comercial din apropierea școlii”, se arată în comunicatul transmis de comisar sef de politie penitenciară Silvia Vatavu, purtător de cuvânt.

Pentru gestionarea incidentului, a fost apelat Serviciul 112, iar organele abilitate s-au prezentat la fața locului și, în prezent,  desfășoară procedurile specifice cu privire la  cercetarea incidentului.

Starea de sănătate a elevilor implicati este bună, urmând ca la nivelul școlii să fie demarată procedura de cercetare disciplinară „cu privire la comportamentul elevilor în comunitate.

În cadrul școlii naționale, sunt scolarizați 260 elevi, din care 20 pentru Administrația Natională a Penitenciarelor  din Republica Moldova.

„În functie de evolutia cercetărilor, vom reveni cu detalii privind situatia mentionată. Precizăm faptul că instituția noastră de învățământ dezaprobă orice comportament contrar normelor de conduită socială din partea elevilor, drept pentru care va trata cu maximă seriozitate orice comportament necorespunzător din partea elevilor școlarizati de către instituția noastră”, se afirmă în comunicatul instituției.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Marius
    14 iunie 2021, 04:00
    0

    Daca sunt vinovati,sa fie exmatriculati si trimisi in tara lor!Asemenea derbedei nu au cum sa fie in structurile de ordine ale statului!Din pacate sunt multi ca acesti nenorociti care activeaza in acest sistem!Cu tot respectul pentru politistii sau jandarmii care sunt cu adevarat profesionisti,sunt destui care nu au ce cauta in aceasta meserie!Pe langa aroganta,exces de zel,mai e si necunoasterea legii!

  2. S
    Serghei palma grea
    14 iunie 2021, 05:30
    0

    Ci atata galciava uai, nu mai paoti be omu un pahar di jin si sa isi care catva pumni? Vi so urat cu ghinili? Ie mai videtava di triaba voastra.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.