Copiii ar putea fi liberi să-și aleagă sexul, conform unei noi strategii prezentate de Comisia Europeană, scrie ziarul conservator britanic The Telegraph. Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău, a reacționat vehement, pe Facebook: „Este jenant să construim o realitate paralelă cu realitatea biologică şi să facem din asta o misiune a Uniunii Europene!”
Orice limită de vârstă pentru recunoașterea sexului ar putea fi eliminată, iar terapia pentru a verifica dacă copiii doresc cu adevărat să-și schimbe sexul ar putea fi interzisă prin aceste planuri. Noile propuneri sunt cuprinse în noua „Strategie pentru egalitatea LGBTIQ+ 2026-2030” a Comisiei Europene, lansată miercuri.
„Oricât de bogată ar fi imaginația noastră, oricâtă disponibilitate am manifesta față de concepte, filozofii sau curente de gândire, mărturisesc că nici eu, nici colegii social-democrați români din Parlamentul European nu ne împăcăm cu ideea ca, în numele „egalității LGBTQ+”, un copil să-şi poată alege genul indiferent de vârstă”, a reacționat europarlamentarul Benea:
„Putem da curs propriilor imaginații/fantasme, putem construi o realitate paralelă cu existența noastră de zi cu zi, în care astfel de inițiative poate că ar avea un sens pur teoretic: dar datul nostru biologic, condiția umană în care viețuim, trăim şi murim, arată tocmai contrariul.
Aşa cum politica nu se termină la Stânga sau Dreapta, probabil că putem imagina o dezbatere dincolo de Masculin şi Feminin, dar nu putem face din asta o misiune, cu atât mai puțin o misiune a Comisiei sau Uniunii Europene, chiar dacă toleranța şi incluziunea sunt şi rămân pentru noi toți valori cardinale, de căpătâi pentru întreaga construcție europeană.
Dacă privim cu luciditate în jurul nostru, vom observa că altele sunt problemele presante ale Uniunii, probleme în raport de care sute de milioane de cetățeni europeni aşteaptă un răspuns pertinent din partea Bruxelles-ului şi măsurile concrete de rigoare.
Economia, demografia, energia, tinerii NEETS, competitivitatea, apărarea & ordinea publică şi multe altele sunt provocările şi problemele stringente cu care se confruntă continentul european, nicidecum dilemele de gen.
P.S. Nu-mi pot imagina care e capacitatea juridică a unui copil sau conştiința sa de sine, în măsură să-i permită să facă judecăți cu privire la propria identitate de gen”.
- eurodeputatul Dragoș Benea

Țara arde și baba se piaptănă……..
Ca să zic așa domnu e paralel cu realitatea.
Unde e A13 ?
Nici măcar pe hârtie.
Pot să extrag un comentariu privitor la umbra lunii de pe chatgpt dar nu cred că interesează pe cineva.
https://www.g4media.ro/comisia-europeana-a-adoptat-o-noua-strategie-pe-5-ani-pentru-egalitatea-persoanelor-lgbtiq-politica-promovata-de-ursula-von-der-leyen-urmareste-diminuarea-discriminarii-si-a-bullying-ului.html
Strategia e adoptata de Comisie. Tarile care nu adopta strategia vor avea probleme, cu accesul la fonduri europene nerambursabile. Sunt tari, exp. Ungaria, care au o atitudine demna si pot avea castig de cauza.
La noi, din pacate, suntem primii la adoptarea celor mai ”ciudate” masuri.
Ar fi fost bine daca d.l Benea si colegii sai luau atitudine inainte de adoptarea strategiei.
Sa nu uitam ca din 2026 se vor aplica masurile din green deel( asa retin eu).