– convergența celor două companii va fi realizată în mai puțin de un an
Compania Auchan a finalizat achiziția celor 20 de hipermarketuri Real din România, între care și magazinul din Hello Shoping Park Bacău. Un acord a fost semnat, în acest scop, încă din noiembrie 2012, între Grupul Auchan și Metro Group. Ulterior, tranzacția a fost validată și de Consiliul Concurenței din România.
„Convergența celor două companii – ne-a declarat Patrick Espasa, director general al Auchan România – ne va permite să ne consolidăm și să creăm valoare pentru toți: pentru clienți prin susținerea puterii lor de cumpărare, pentru angajați prin crearea de locuri de muncă și dezvoltare profesională, pentru furnizori și pentru producătorii români printr-o prezență largă de distribuție pe întreg teritoriul țării, dar și pentru comunitate, în calitate de companie responsabilă. Dorim convergența în mai puțin de un an. Prioritățile noastre în această perioadă sunt integrarea celor 5.000 de noi colaboratori și fidelizarea de noi clienți cu un comerț bazat pe discountul generalizat, cu produse de calitate, la cele mai mici prețuri.”
Auchan România, în noua sa dimensiune, ajunge la 31 de magazine deschise și alte două în construcție, la o suprafață netă de vânzare de 252.000 mp, la peste 10.000 de angajați, trei platforme logistice, 70 de milioane de clienți anual și la o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe. Compania devine, astfel, unul dintre primii cinci cei mai mari angajatori privați din România și a doua rețea de comerț ca suprafață totală de vânzare la nivel național.
Auchan este al zecelea grup de distribuție din lume, prezent în 13 țări, și are 287.000 de colaboratori. Este organizat pe cinci mari divizii – hipermarketuri (709 magazine), supermarketuri (786 de magazine), divizia imobiliară (342 de centre comerciale Immochan), bancă (Oney Banca Accord) și e-commerce, cărora li se adaugă alte activități și direcții de creștere. În 2012, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 60,2 miliarde de euro, cu taxe, și a servit 2,2 miliarde de clienți. Grupul a mai semnat, în 2012, achiziția a 91 de hipermarketuri în Polonia, Rusia, și Ucraina, precum și a 13 galerii comerciale în Rusia și România. Auchan se află în România din anul 2006. (Petru DONE)
Lasă un răspuns