„Educație prin recreere” este tema proiectului derulat, în aceste zile, de cadrele didactice de la Universitatea Bacău împreună cu profesorii de la Școala „Mihai Drăgan”. Adresat, cu prioritate, elevilor cu probleme sociale, dar și celor indisciplinați, proiectul își propune să îi atragă pe acești copii în activități care să contribuie la dezvoltarea lor fizică și psihică armonioasă, însușirea unui comportament social adecvat vîrstei și îmbunătățirea rezultatelor la învățătură. Sînt implicați în această activitate zece cadre didactice de la Universitatea Bacău și de la Școala „Mihai Drăgan”, precum și 15 studenți de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Bacău. Vreme de patru ani de acum înainte, pe terenurile de sport ale acestei școli, din sală și din aer liber, vor fi desfășurate, săptămînal, întreceri sportive, lucrările de grafică și picturile realizate de elevii îndrumați de profesorii incluși în proiect vor fi expuse lunar în holul instituției iar semestrial, în sala de sport a școlii vor fi organizate discoteci unde copiii vor fi inițiați în cunoașterea mai multor genuri muzicale. Pentru buna desfășurare a acestui proiect din bugetul Consiliului Local Bacău au fost alocate în aceste zile 2.500 de lei noi. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.