Ne cuprind virușii, microbii, bacilii parvenirii hrăpărețe, înjosirea gîndului și ființei. Insanitatea. Septicemia. Înmulțind, îndesînd avar opacitatea oglinzii, ferestrei, zării prin care percepem actualitatea. Misterele vieții. Unde este medicamentul miraculos al lecuirii de atîtea rele cuibărite în jur?! Apelăm numai la paliativul, panaceul înseninării represive?
Am constatat de mult un lucru și cred că nu numai eu. Ne place nouă, românilor, să ne lăudăm că sîntem inteligenți, inventivi. Ne considerăm superiori în comparație cu alte neamuri. Oare așa să fie? Sau ne lipsesc pasiunile mistuitoare, nebunia, elanul necesare oricărei înălțări? Aspirațiile? Disperarea și intuițiile din care răsar marile creații? Supraestimarea și trufia sînt păgubitoare. E mult mai important să fii orientat, să primești și să folosești lucid informațiile interpretate existențial și pragmatic. Să te faci folositor la dimensiunile staturii. Gîndirea trebuie să producă ceva. Efortul în acest sens este conținut și lesne de acceptat. Fără introvertiri și dramatisme artificiale. Oglinda, fereastra, zarea în care privim realitatea au fost, au rămas aceleași în toate timpurile, în toate epocile istorice. Recursurile, invocațiile sînt alegorice în absența altor repere. Spre apusul vieții, oamenii au simțit nu atît descurajarea neîmplinirilor, cît durerea atîtor năzuințe pe care le-am văzut ridicîndu-se luminoase și din care nu s-a ales nimic. Viața noastră are sclipiri ce tremură și întunecări ce trec. Nu avem tăria ca plînsul nostru să se transforme în cîntec. Nu avem vrednicia să împletim deznădejdea cu duioșia. Să culegem din trăire tot ce ne poate încuraja pentru o zi, pentru o clipă. E una din respirațiile vitale ale sufletului.
Studiul științelor (inclusiv medicale) se continuă pe tot parcursul biologic al unei ființe, al unui individ. Acumulăm învățătură, experiență să îndestulăm țărîna. Ce este real și ce este virtual în această aserțiune tragică? Ce este adevăr și ce este eroare? Filozofia nu a răspuns la aceste întrebări. Ca și la altele, de altfel! A sugerat, doar! Cu închipuiri modelate după Nietzsche sau Omar Khayam. Cugetătorii (toți?!), au oscilat în jurul acelorași probleme: naștere, viață, moarte. Le despică firele în patru, în opt, în optzecișiopt. Îi admirăm. Ne mirăm de ascuțimea minții lor. Dar, în final, prea puțin am moștenit din avuția gîndirii lor. Ei și ideile lor ne-au însoțit numai în singurătate. Atunci cînd eșafodajul căznirii pragmatice s-a prăbușit.
Pe cărarea numită existență se pot întîmpla o mulțime de evenimente plăcute sau neplăcute. Dureroase sau chiar catastrofale. Nedespărțite precum umbra de suferințele fizice și psihice. Unele dintre făpturile terestre trec dintr-o suferință în alta, primesc lovituri dintre cele mai dure: dispariția unei ființe dragi, accidente, infirmități urmate de mizerie biologică, iar alții parcă plutesc pe un drum fără asperități, totul le este ușor, li se nimerește și li se potrivește mult peste așteptările lor… domestice.
(Dr. Ioan Hălmaciu, medic primar chirurg – Onești)
Lasă un răspuns