Recurs la istorie

„… Voim să trăim cu viața noastră proprie”
• o controversă hermeneutico-cronologică privind proclamarea și promulgarea independenței naționale

Anul acesta, la 9 mai, se împlinesc 130 de ani de la proclamarea și promulgarea independenței de stat a României. Istoriografia românească din trecut și prezent a comentat și interpretat în felurite chipuri data obținerii independenței naționale, îndeosebi privind proclamarea și promulgarea acesteia. Timp de 79 de ani (1877 – 1947) – cît guvernarea țării a fost monarhică, data obținerii independenței a fost 10 mai, fiind socotită și aniversată și ca „Zi Națională a României”. Istorici consacrați precum A. D. Xenopol, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, C. C. Giurescu, Gheorghe Brătianu etc. au validat-o ca atare. în perioada comunistă (1948 – 1989) pseudo-istorici – la îndemnul și îndrumarea Partidului Comunist Român (îi amintim aici pe Mihai Roler, Petre Constantinescu-Iași, Ion Popescu-Puțuri, Nechita Adăniloaie) au escamotat adevărul istoric punînd accentul pe proclamare – 9 mai – și denigrînd promulgarea – 10 mai. Regimul politic post-decembrist format preponderent din discipoli ai PCR-ului, a perpetuat teza proclamării, ținînd cont și de data de 9 mai 1945 – victoria asupra Germaniei hitleriste, față de care România își adusese o contribuție substanțială, dar cu avantaje minore; nici statut de cobeligeranță, dar cu regim sovietic de ocupație și obligații multiple privind despăgubirile de război – aceasta ca urmare a participării la lupta de eliberare a teritoriilor românești Basarabia, Bucovina, Herța.
Acum, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, 9 mai semnifică și Ziua Uniunii Europene, astfel încît 9 mai – ca zi a obținerii independenței naționale de stat – a rămas în derizoriu. Și toată această tevatură este o urmare a nerespectării promulgării – conformării independenței – 10 mai. O controversă hermeneutică-cronologică greșit înțeleasă și voit generată de unii dintre istorici zeloși ai zilei de ieri și ai unora de azi.
Dar, mai întîi, explicarea termenilor folosiți pentru publicul larg și apoi prezentarea faptelor petrecute în urmă cu 130 de ani.
Termeni: a) controversă – discuție în contradictoriu asupra unei chestiuni spre aflarea adevărului; dispută aprinsă, neînțelegere; b) cronologie – disciplină, studiu auxiliar al istoriei care se ocupă cu datarea evenimentelor istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora;c) hermeneutica – știința și arta interpretării unor texte, legi, norme, îndeosebi metodele interpretării fenomenelor culturii spirituale; d) proclamație – text oficial prin care se aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță și de interes general; e) promulgare – a da un caracter definitoriu unei legi, proclamații, unei moțiuni, a confirma o hotărîre.
Derularea faptelor: a) încă din aprilie 1877 România a declarat război Porții Otomane, mobilizarea combatanților și rezerviștilor, legăturile cu Constantinopolul – putere suzerană – au fost întrerupte;
b) la 9 mai 1877 are loc Convocarea Adunării Deputaților! Liberalul vrîncean Nicolae Fleva îl interpelează pe ministrul de externe Mihail Kogălniceanu cu privire la statutul juridic al României, la care
Kogălniceanu răspunde: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. Deci, proclamațiunea…? Adunarea Deputaților votează și o moțiune în acest sens; d) a doua zi, pe 10 mai 1877, Camerele Legiuitoare reunite (Senatul și Camera Deputaților) sub conducerea șefului statului – domnitorul Carol I de Hohenzollern – promulgă proclamarea independenței și declară ziua de 10 mai ca Zi Națională a României.
Care este adevărul istoric? Noi considerăm că actul final – promulgarea – deci, 10 mai. Aceasta, azi cu atît mai mult, cu cît 9 mai are în prezent o multitudine de conotații istorice. Controversa poate fi aplanată dacă luăm în calcul procedura urmată, atît la proclamație, cît și la promulgare, admițînd deopotrivă zilele de 9 și 10 mai ca un tot unitar și păstrîndu-ne spiritul național românesc. Reamintim, în context, spusele lui Mihail Kogălniceanu, de acum 130 de ani: „Voim să fim independenți pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurele Dunării de Jos să fim un bulevard contra resbelului… Așadar, să dovedim că voim să fim națiune liberă și independentă, nu pentru a neliniști pe vecinii noștri, din contră, să arătăm că suntem națiune hotărîtă să ne ocupăm de noi, de dezvoltarea stării materiale și morale, nici de cum să neliniștim pe cineva…”.
Cîtă valabilitate actuală au spusele de acum 130 de ani ale marelui nostru politician și patriot! (prof. dr. Jean CIUTĂ)rtidului Comunist Român (îi amintim aici pe Mihai Roler, Petre Constantinescu-Iași, Ion Popescu-Puțuri, Nechita Ad

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!