Recurs la istorie

Inundații catastrofale asupra Bacăului după 1841

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA

în decembrie 1859, Constantin Platon, primul învățător al Bacăului, a întocmit un raport statistic asupta așezării, numită de locuitori „politia”. Autorul a consemnat sub această formă localitatea. Omul de vază al Bacăului a mai precizat că Trebeșul se vărsa în Bistrița, iar Negelul „într-un canal de moară” a rîului. Este clar că oamenii interesați în păstrarea și dezvoltarea morăritului, preocupare permanetă a locuitorilor de aici, s-au orientat suficient de repede și au amenajat alte „canale”, pentru a construi și pune în funcțiune morile, cu pietrele mișcate de „apa repede și folositoare a Bistriței”. Călugării și administratorii moșiilor Letea și Cremenea, numită anterior Poporul, numiți și trimiși la muntele Athos, beneficiarii închinării Trei Ierarhilor din Iași de către Vasile Lupu, n-au rămas mai prejos, deoarece pierdeau veniturile morilor instalate și funcționale pe vechiul canal, care se vărsa în Bistrița la sudul așezării urbane, după ce apa în cauză era întrebuințată la morile aflate pe moșiile Poporului și Izvoare.
Condițiile au impus egumenului Trei Ierarhilor din Iași să dea dispoziție administratorilor moșiei Cremenea să amenajeze vaduri și să consrtruiscă moară alături de cursul rîului. Moara a fost realizată mai „în gios” de podul Precista. Aceasta funcționa la capătul străzii actuale Alexandru cel Bun, în zona lacului de agrement din zilele noastre. „Bezmănarii”, locuitorii așezați pe moșia Poporul-Cremenea, numită în acest fel deoarece plăteau administrației proprietății taxa „bezmăn”, au construit și ei gîrle pentru morile lor, cu și fără aprobări. Gîrlele au fost realizate fără precauția necesară .
Natura nerespectată, prin construcțiile realizate fără cap, s-a răzbunat pe vinovați, dar și pe mulți dintre cei care n-au făcut greșeli dăunătoare mediului.
în anii 1850 și 1852, ploile abundente au determinat creșterea volumunlui de apă a Bistriței. Ajunsă la Bacău, apa a întîlnit stăvilarele morilor „besmănarilor” și „mănăstirii”. Revărsarea apei a fost cumplită. Tot „șesul” dintre Bacău și satul Șerbănești a fost ocupat de apa curgătoare, care „a spalat” tot ce a întîlnit.
La 8 iunie 1852 „Sfatul orășenesc Bacău” a raportat „Departamentului Lucrărilor Publice” rezultatele sinistrului. Bistrița își mutase cursul pe lîngă Bacău și devenise mai amenințătoare decît în trecut. Departamentul din Iași a solicitat egumenului Trei Ierarhilor să contribuie la facerea lucrărilor necesare evitării altor viituri. Dezvinovățirea și refuzul au fost categorice. Departamentul, Isprăvnicia ținutului Bacău și Eforia orașului au calculat lucrările necesare la suma de 13.226 lei. Cea care a suportat cheltuielile pentru lucrările făcute a fost populația Bacăului. învățătura proverbului: „Unii fac, alții trag ponoasele” s-a adeverit cu prisosință.
Și astăzi, ca și în trecut, oamenii președinției României, ai parlamentului, ai guvernului și autorităților locale au creat condițiile cele mai favorabile jefuitorilor și distrugătorilor țării. N-au luat măsurile necesare protejării mediului înconjurător. Aceștia nu știu sau se prefăceau a nu ști că prevenirea dezastrelor costă mai puțin de refacerea efectelor sinistrelor. Cel care suportă consecințele nepriceperii este poporul român.omân. Prof. dr. Dumitru ZAHARIAste poporul român.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!