Miopie politică și naționalism șovin
• O paralelă între faptele maghiarilor și cele ale românilor în timpul Revoluției de la 1848
Ne facem datoria de a le reaminti românilor că, avînd la bază concepții și principii deosebit de limitate, în sensul proclamării „egalității, fraternității și egalității numai prin noi și exclusiv pentru noi”, al oprimării și deznaționalizării celorlalte neamuri care populau teritoriul statului maghiar condus de una și aceeași persoană în calitate de împărat austriac și rege maghiar, conducătorii revoluției izbucnită la 15 martie 1848 nu aveau nici o șansă de victorie.
Miopia lor politică și naționalismul absurd, ca și demagogia fără limite au atras o parte a tineretului entuziast și dornic să se afirme în marea luptă pentru triumful ideilor proclamate la Paris, care au avut succese răsunătoare, dar și exaltările și crimele săvîrșite.
Latifundiarii și nobilii maghiari, ca și cei maghiarizați, constituiau baza solidă, sub raportul material și politic, al hungarismului. Aceștia erau legați prin sute și mii de raporturi de Curtea Imperială absolutistă a Habsburgilor. Aceasta a fost cauza reală a proclamării autonomiei Ungariei în cadrul monarhiei habsburgice. Pretinsa armată națională era comandată de generali și ofițeri formați în spiritul atașamentului față de monarhia habsburgică. Mulți dintre acei proclamați revoluționari erau devotați cu trup și suflet împăratului de la Viena. În asemenea condiții, românii din Ungaria, Banat, Transilvania, Crișana și Maramureș nu puteau aștepta rezolvarea problemelor lor naționale. Presupunerile lor au fost confirmate de prevederile Constituției maghiare, în care nu a fost înscris nici un drept favorabil acestui neam. Constituția pretins revoluționară și democratică a proclamat unirea teritoriilor masiv populate de români și moștenite de la cei mai vechi locuitori cunoscuți și necunoscuți ai acestora, strămoși de fapt și de drept ai lor, ca unite cu regatul Ungariei. Disprețul maghiarilor față de acești oameni a fost total. Ei nu s-au obosit cîtuși de puțin să afle gîndurile și atitudinea în problemele lor esențiale. La elaborarea unei legi fundamentale de asemenea importanță n-a fost prezent nici un român.
În fața atitudinii lipsite de orice respect față de milioanele de români trăitori în spațiul geografic al mult-discutatei Ungaria Mare, locuitorii acestei etnii, prin reprezentanții săi cei mai competenți și hotărîți, au acționat pe măsura faptelor cotropitorilor și oprimatorilor seculari. Astfel, Simion Bărnuțiu a elaborat Proclamația, pe care a răspîndit-o în centrele principale ale Transilvaniei. Prin aceasta i-a chemat pe români să se ridice la luptă împotriva oligarhiei maghiare pentru a o determina să fie recunoscuți și ei ca națiune politică, să participe la o Adunare Națională care să manifeste atitudinea corectă față de actul unilateral și abuziv al aristocrației maghiare, care proclamase uniunea Transilvaniei la Ungaria.
Cu toate acestea, la 30 martie/11 aprilie împăratul a sancționat legile elaborate și votate de Dieta nobiliară maghiară de la Pozsony. Între timp, românii transilvăneni au hotărît să se adune, la 18/30 aprilie 1848, pe Cîmpia Libertății de la Blaj, duminica Tomii, și au decis convocarea Marii Adunări Naționale pentru data de 3/15 mai 1848. În timpul care a urmat, reprezentanții românilor au pregătit documentele pe care urmau să le dezbată și să le aprobe reprezentanții națiunii. Principalele revendicări au fost recunoașterea românilor ca o națiune politică distinctă, depunerea jurămîntului național și protestul contra unirii Transilvaniei înscrise în Constituția Ungariei „democrate” fără consultarea și aprobarea acestora. Apare evident caracterul nedemocratic al pretinșilor revoluționari maghiari. Documentele elaborate au fost supuse aprobării Adunării Naționale a Românilor din 3/15 martie 1848, ținută la Blaj. Entuziamul Adunării a consfințit aprobarea documentelor. Prin manifestări de voință națională au fost exprimate gîndurile și voința românilor din Banat, Crișana și Maramureș.
Caracterul plebiscitar al consultărilor românilor nu poate fi negat. Cu toate acestea, la 17/29 mai, Dieta nobiliară de la Viena a sancționat documentul abuziv și ilegal.
Toate faptele potrivnice drepturilor și intereselor românilor au determinat protestele acestui neam. Reprimărilor nobiliare, românii le-au răspuns prin adunările de la Blaj – 2 – 16 septembrie, la care Avram Iancu a venit pregătit de luptă pentru apărarea drepturilor românilor. Organizatorul acelei administrații democratice românești care a proclamat și garantat drepturile și libertățile maghiarilor care se aflau pe teritoriile românești Făgăraș, Hunedoara, Zarand, Cetatea de Baltă, Comitatul Alba și alte zone transilvănene a proclamat: „pretențiile și drepturile noastre sunt sfinte și le vom apăra”. Prof. dr. Dumitru Zaharia
Lasă un răspuns