Recurs la istorie

„Jurămînt de credință”…

* Răcăciuni – sfidare maghiară, rătăcire și incapacitate românească

în timpul primului război mondial, în această localitate au avut loc unele întrevederi ale reprezentanților României și cei ai puterilor învingătoare. Unul dintre reprezentanții autorităților statelor centrale a avut curajul să strige autoritar și ultimativ: „Ori acceptați punctul nostru de vedere, ori dispăreți de pe harta lumii”.
Din nefericire pentru români, amenințarea dispariției de pe harta lumii n-a fost înlăturată; dimpotrivă, aceasta se manifestă la tot pasul și obține succese vizibile și invizibile. Lupta împotriva existenței românilor pe spațiul geografic în care s-au format ca neam are un trecut îndelungat și cu rezultate tot mai nefavorabile pentru ei.
Printr-o politică diabolică și criminală, a dispărut majoritatea românească consemnată în documente și dovedită de vestigiile arheologice, din Panonia, Croația, Slovenia. Rezultat al unei politici similare: a fost împuținat numărul românilor macedoneni, fala și mîndria neamului de la sudul Dunării. Politica „regatului apostolic” a imperiului austriac și în mod deosebit al celui austro-maghiar au dus la diminuarea substanțială a numărului românilor în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Bucovina, prin suprimarea vieții acestora și deznaționalizarea masivă prin maghiarizare, folosindu-se în acest scop religia catolică și calvino-reformată, învățămîntul, activitatea culturală, jurnalistică, intimidarea, terorizarea, politica economică distructivă pentru români și favorabilă maghiarilor.
Experiența milenară și pozitivă a maghiarilor în privința deznaționalizării românilor a fost concentrată și prezentată într-o carte – program de activitate viitoare, scrisă de Telkes Simon și publicată la Budapesta în anul 1898. în această lucrare stă scris: „Maghiarizarea numelui este un jurămînt de credință, o angajare patriotică. în ultimul timp, ori de cîte ori am citit nume istorice (nemaghiarizate) în dosarele tribunalelor, le-am trecut pe ordinea de zi fără ezitare, deoarece și purtătorii acestor nume istorice sînt oameni ca toți oamenii. Falsele motive nu vor bloca, și în această privință sîntem absolut liniștiți, avîntul liber luat de procesul maghiarizării numelui. Bizuindu-ne pe sentimentul național maghiar, recunoscut la timp de cel mai șovin împărat din Occident, credem că cei șovăielnici și de rea credință se vor convinge că maghiarizarea numelui va realiza o consolidare unică și monolită a societății maghiare, în locul actualei societăți pestrițe”. Pe această cale abuzivă s-a format „nobila națiune maghiară”. într-o lucrare-program, de peste 40 de pagini, autorul a reușit să prezinte căile și mijloacele care să asigure: „interzicerea culturii românești în Ungaria; necesitatea desființării presei românești; necesitatea distrugerii românilor pe teren economic-financiar; necesitatea cassării autonomiei Bisericii Ortodoxe Române; maghiarizarea școlilor românești”.
După 1918, dar cu deosebire după 1940, îndeplinirea programului: „Cum să maghiarizăm numele de familie” și prin aceasta schimbarea conștiinței apartenenței oamenilor la etnia maghiară, a fost realizat cu mare ușurință în România, în special în anii ocupației sovietice și în perioada scursă după lovitura de stat din decembrie 1989, perioadă în care drepturile economice, sociale, politice, culturale, cetățenești ale românilor au fost și sînt tot mai mult limitate și nerespectate, în timp ce sînt favorizate anumite minorități naționale, care strigă mereu că sînt lipsite de drepturi.
Din nefericire, Moldova n-a fost scutită de fenomenul „maghiarizării numelui de familie”. încă din 1647, iezuitul Paul Beke, în faimosul Codex Bandinus, a scris în forme maghiarizate onomastica românilor catolici și toponimele localităților în care trăiau aceștia. De atunci și pînă astăzi fenomenul a fost extins mereu, în detrimentul populației românești, fapt ce a reprezentat și reprezintă un atentat la unitatea etnică a neamului românesc. Nepăsarea guvernanților din trecut și de astăzi a avut și are consecințe dramatice pentru români.
„Sub patronajul soției președintelui Ungariei”, a scris ziarul „Deșteptarea” din 16 mai 2005, maghiarii deschid „punct de lucru” la Răcăciuni. Această comună românească, cu așezări străvechi și vechi, fără populație de origine maghiară, va avea o școală cu limba de predare maghiară, ceea ce va avea drept urmare extinderea maghiarizării românilor de aici, așa cum s-a petrecut în pretinsul Ținut Secuiesc, a cărui autonomie este solicitată insistent și în modul cel mai provocator. Alături de soția președintelui Ungariei, Ma’ de Dalma, au fost ambasadorul acestei țări la București, Ianos Tereny și președintele executiv al UDMR, Csaba Takacs, președintele Asociației Ceangăilor Maghiari. Tinka Nistor, persoană care crede că schimbînd pe „c” în „k” din onomastica de botez – Tinca – se poate schimba și sîngele omului. Țin să precizez și să accentuez că documentele istorice, juridice, arheologice nu atestă o populație de acest fel pe pămîntul moldav. Românii catolici au fost numiți unguri prin voința impusă abuziv de Ștefan Bathory, regele Poloniei, iar cuvîntul ceangău a fost folosit pentru prima dată în 1781 de către misionaru Peter Zold, la cererea lui Ignatius, conte de Batthyany, și a lui Josephus, conte de Batthyany. Primul – episcop catolic de Alba Iulia, iar secundul – cardinal primat al Ungariei. Românii, așa cu au încercat să convingă și la Răcăciuni, dar n-au putut din cauza forțelor de ordine românești, nu acceptă numele de ceangău, deoarece s-au intitulat de-a lungul timpului: „Noi sîntem români de secole”. (Prof. dr. Dumitru ZAHARIA): „Maghiarizarea numelui este un jurămînt de credință, o anga

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!