Recurs la istorie

Jurămînt de credință?!

Cu prilejul discursului său electoral prezentat la o emisiune a candidaților la președinția țării, difuzată pe un post național de televiziune la o oră de audiență maximă, președintele UDMR – Marko Bella, a reiterat ideia acordării autonomiei ținuturilor românești cu populație majoritară de etnie maghiară. In acest context considerăm că nu este lipsită de interes prezentarea unei lucrări cu conținut tendențios ce a început să circule și printre ceangăii trăitori în localități din județul nostru.

Opriți maghiarizarea românilor. De curînd, a văzut lumina tiparului cartea avînd titlul: „Din Arini la Săbăoani”. Lucrarea a fost tipărită sub auspiciile Fundației Culturale Siret din România, în colaborare cu Hegylli Attila – etnolog, originar din Transilvania.
Cartea a fost scrisă în spiritul programului elaborat de Societate, care și-a propus maghiarizarea onomasticei și a toponimelor nemaghiare din Ungaria și zonele adiacente pe care urmărea să le cotropească Imperiul austro-maghiar în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în cele aproape două decenii de existență, din secolul al XX-lea, ale acestui anacronic stat. în context, mai trebuie spus că Societatea centrală de maghiarizare a numelui, condusă de președintele Simon Telkes, a publicat și cartea cu titlul semnificativ: „Cum să maghiarizăm numele de familie” (prima ediție apărută la Budapesta, în1898, și în care stă scris: „Maghiarizarea numelui este un jurămînt de credință, o angajare patriotică”.
Bazîndu-se pe violența și agresivitatea asupra conștiinței oamenilor care au avut nefericirea de a trăi în interiorul granițelor pretinsului „regat apostolic” și ale monarhiei acaparatoare și distrugătoare de etnii și națiuni, autorul și-a exprimat convingerea că: „Bizuindu-ne pe sentimentul național maghiar, recunoscut la timp de cel mai șovin împărat din Occident, credem că cei șovăielnici și de rea-credință se vor convinge că maghiarizarea numelui va realiza o consolidare unică și monolită a societății maghiare, în locul actualei societăți pestrițe”.
Programul, cartea și politica de maghiarizare a românilor care trăiau în Panonia, Croația, Slovenia, Voivodina, Banat, Transilvania, Muncaci, Crișana, Maramureș, Bucovina, ca și disperatele încercări de maghiarizare a românilor catolici din Moldova au oglindit strădaniile milenare de a distruge prin orice mijloace neamul românesc, cel mai vechi, cel mai civilizat și mai mare opozant în calea agresiunii maghiare condusă de pontifii Romei, suzerani ai regilor pretinși apostolici.
Procesul criminal de nimicire a românilor a cunoscut formele cele mai violente și mai perverse; de la crima în masă la cea individuală, de la schimbarea credinței religioase la cea a etniei, de la modificarea numelui de botez și familie la cel al toponimelor și cel etnic. Pentru a putea demonstra că n-au existat români pe teritoriile cotropite de ei, inventivii politicieni, comandanți militari, cardinali primați ai Ungariei, pregătiți de abilii misionari catolici au procedat la schimbarea numelui românilor din Panonia în cuni. După cotropirea de către împărații habsburgi, sprijiniți de retrograzii nobili maghiari, a Croației, Sloveniei, Voivodinei, Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului, Panoniei, Muncaciului, au fost elaborate planuri de colonizare și destrămare a marilor, numeroaselor și puternicelor comunități românești prezente pe acest vast spațiu european, schimbîndu-le numele cu unele inventate ad-hoc. Astfel, pentru românii trăitori pe coastele Dalmației au fost inventate denumirile: „natio clementina și natio uscochio”, pe care i-au colonizat în Ungaria și Sirmiun. Nu mult după aceasta a fost elaborată teoria mincinoasă a formării neamului românesc la sudul Dunării. Pentru românii dintre Tisa și Carpații Orientali, atrași prin înșelătorie, violență și demagogie la greco-catolicism, a fost adoptată denumirea de greci, iar la organizarea Episcopiei greco-catolice maghiare de Hajdu-Durog românilor deznaționalizați pe această cale în 1912 li s-a impus ca limbă evanghelică greaca homerică, necunoscută de nimeni, pentru a o înlocui cu maghiara. După cotropirea nordului Moldovei, prin corupție, violență și minciună a fost schimbat numele ținutului în Bucovina, iar locuitorii au fost izolați de neamul românilor, atribuindu-li-se treptat numele de etnie bucovineană.
După 1774 a fost intensificată lupta pentru cotropirea Moldovei și a Țării Românești, anexarea acestora la posesiunile Coroanei imperiale Vieneze. Și de această dată a fost inventată o poreclă atribuită românilor catolici din Moldova și din unele zone ale Transilvaniei. Porecla atribuită a fost cea de „ceangăi maghiari” pentru definirea și separarea românilor catolici convertiți de la ortodoxie, în mod separat de greco-catolici. N-a trecut multă vreme și comunitățile religioase de acest fel au fost revendicate ca o minoritate etnică, atribuindu-i-se și o vorbire proprie, ca un dialect al limbii maghiare, deși fără gramatică, vocabular propriu și nici nu a fost întrebuințată în scris și creații populare. Vocabularul este format din cuvinte românești, secuiești, maghiare, cărora li s-au dat accentele vorbirii maghiare. Pretinsele creații populare sînt traduceri din cele românești. Vorbirea respectivă a fost impusă unor români catolicizați, de către dascălii instruiți în spiritul șovinismului maghiar trimiși în Moldova. Asemenea activitate a fost inițiată de către Ștefan Bathory, voievod și prinț al Transilvaniei, apoi rege al Poloniei. Lui i-a aparținut inițiativa de a-i numi unguri pe toți catolicii din Moldova, indiferent de neamul căruia le aparțineau aceștia. Fapta lui a fost impusă prin intermediul iezuiților trimiși de el în Transilvania, alungați de aici în Moldova, unde au activat pe timpul domniei lui Petru Șchiopul.
Paul Beke, secuiul maghiarizat, trecut pe la toate ordinele călugărești care activau în Transilvania, oprindu-se la cel al iezuiților, sosit în Moldova a manevrat în așa fel încît a ajuns secretarul arhiepiscopului de Marcianopol și administrator al Moldovei. în această calitate a scris raportul privind vizita arhiepiscopală pe care, după ce a fost semnată de Bandinus, l-a expediat iezuiților din Transilvania . în acest document au fost scrise pentru prima dată la scara întregului stat toponimele și onomastica locuitorilor catolici în formele traduse din limba română în cea maghiară. Procedeul a fost continuat și de alți misionari, trimiși ai Curții Habsburgilor, ca să activeze la estul Carpaților Orientali.
Autorii cărții, îndeplinind rolul de a relua procesul maghiarizării românilor catolici, încearcă să-i corupă, prin mici foloase materiale, pe unii români catolici care, ajunși la limitele sărăciei datorită guvernării unor oameni care nu știu să conducă un stat și un popor precum cel al românilor, acceptă să se declare minoritari maghiari, iar copiii lor sînt trimiși să frecventeze cursurile de limbă maghiară predate la unele dintre școlile din județul nostru. Pretinșii dascăli de limbă maghiară sînt plătiți de statul român pentru o activitate inutilă poporului român, ba chiar potrivnică intereselor sale. La o sesiune științifică organizată recent de Arhivele Naționale Bacău, domnul Hagyeli Attila a susținut că locuitorii satului Cleja, întemeiat cu opt secole în urmă, în Evul Mediu, atestat ca așezare populată numai de români ortodocși, n-au putut crea o cultură românească, ci doar una maghiară”!
în aceeași zi ne-am deplasat la Cleja, unde am asistat la un spectacol artistic prezentat de elevii Școlii Buda. Toate manifestările au fost prezentate în cea mai perfectă limbă română. Costumele naționale ale fetelor-artiste conservă elemente din îmbrăcămintea strămoșilor daci, fapt ce demonstrează etnia, continuitatea oamenilor și a civilizației lor. Susținătorul acestei idei n-a binevoit să fie prezent la o asemenea manifestare, deși a fost invitat. Am discutat cu doamna profesoară Pavel Loredana, româncă catolică provenită din părinți ortodocși-catolici, ea însăși realizînd o căsătorie mixtă, cunoscătoare a vorbirii „ceango-maghiare”, care a vizitat Ungaria și s-a convins că aceasta nu este nici pe departe „un dialect al limbii maghiare”. Doamna profesoară de limbă română mi-a relatat aspecte ale activității unora dintre emisarii maghiarizați. Intre altele, aceștia prezintă hărți care, chipurile, pretind că Siretul ar fi hotarul estic al Ungariei.
Faptele relatate dezvăluie noțiuni și tendințe care pun în pericol siguranța națională a României și integritatea națiunii române, acțiuni desfășurate sub ocrotirea unei hotărîri incorecte adoptate de Consiliul Europei și față de care reprezentanții oficiali ai României n-au luat atitudinea corespunzătoare. Ei se fac vinovați și de nerespectarea jurămîntului depus la preluarea funcției. Amintesc acestor pretinși reprezentanți ai României că pontiful Romei, Pius al VI-lea, în anii 1791-1792 – după ce a fost născocită expresia „ceangău-maghiari” a adoptat cea mai autoritară atitudine împotriva inovatorilor de acest fel.
Prof.dr.Dumitru ZAHARIA tra

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!