Interesele românilor – sprijinite de împăratul francezilor
* Un interviu acordat de Napoleon al III-lea lui Flavio – arhiepiscop de Meca
în cursul zilei de 13 martie 1866, Flavio – arhiepiscopul de Meca și nunțiu apostolic la Paris, a obținut acordul împăratului francezilor pentru un interviu pe care acesta i l-a acordat „cu promptitudine”. Prima problemă abordată de demnitarul Sfântului Scaun a fost aceea privitoare la începerea lucrărilor Conferinței care a dezbătut soarta României, numită încă și atunci „Principatele Dunărene”. Lucrările acesteia au început sîmbătă 10 martie. Prima ședință a fost considerată drept una de deschidere a lucrărilor și de verificare a capacităților de lucru, deoarece adevăratele dezbateri aveau să se poarte după revenirea în capitala Franței a ambasadorului Rusiei, baronul de Budberg. Acesta era așteptat să sosească în cursul zilei de joi. El se deplasase în România pentru a face apel la locuitorii „Principatelor” ca să aibă încredere în reprezentanții celor șapte puteri „care se vor ocupa de problemele lor, iar în consecință să contribuie la menținerea ordinei și a liniștei”. Demnitarul Sfântului Scaun a abordat problema participării reprezentantului regelui Vittorio Emmanuelle, deoarece premierul francez anunțase că acesta nu va fi invitat la dezbaterea acestei chestiuni. Reprezentantul sultanului, care încercase, înainte de convocarea Conferinței de la Paris, să realizeze o reuniune, la Constantinopol, a tuturor reprezentanților celor șapte puteri semnatare ale documentelor Congresului de la Paris și ale conferințelor ce au urmat, a susținut ideia prezenței la lucrările Conferinței a reprezentanților tuturor puterilor protectoare. Drept urmare, contele Nigra a fost invitat să ia parte la lucrările acestei întruniri. Impăratul a fost rugat să precizeze dacă reprezentanții puterilor convocate la Paris se vor ocupa și de alte probleme, în afara celor referitoare la „Moldova și Valahia”. „Fără ezitare, împăratul a răspuns că <
Participanții la Conferință își exprimaseră convingerea că va fi dezbătută situația din ducatul de Elba, iar ambasadorul Prusiei va încerca să aducă în dezbaterea diplomaților convocați la Paris chestiunea raporturilor dintre regatul său și Austria, iar premierul Franței intenționa să devină arbitru în această problemă. Prințul Metternich se pronunțase împotriva unui amestec al Franței într-o astfel de problemă. Lordul Cowley, reprezentantul Marii Britanii, l-a asigurat pe arhiepiscopul de Meca de faptul că în cazul în care baronul de Budberg se va pronunța și va acționa pentru medierea și tratarea problemei el nu se va opune deoarece țara sa nu dispune de forța necesară de a se opune capacităților reunite ale Franției, Prusiei și Rusiei. Nunțiul a purtat discuții și asupra înțelegerii anunțate de Bismark cu generalul Lamarmora în privința războiului comun împotriva Austriei. Impăratul a comunicat că Franța își va păstra neutralitatea în acest caz, chiar dacă Italia va rămîne singură în fața potențialului militar al Austriei. Contele Nigra, reprezentantul regelui Vittorio Emmanuelle, și-a spus punctul de vedere în sensul că nu poate face declarație cu privire la o astfel de problemă deoarece se temea că cele două puteri germanice se puteau înțelege între ele, iar Italia ar putea risca situația de a rămîne singură în fața teribilei amenințări austro-prusace. Existau păreri, în cadrul dezbaterilor generale, în sensul că guvernul stabilit la Florența, în situația izbucnirii unui război între Austria și Prusia ar ataca Austria prin Veneția pentru realizarea unității sale naționale.
în concluzie, subliniem și apreciem atitudinea fermă manifestată de împăratul francezilor Napoleon al III-lea de a rezolva problemele românilor în interesul acestora, deși unii oameni politici, ajutați de militari mediocri, l-au detronat de la conducerea României pe prințul care pusese bazele statului român modern prin înfăptuirea unor reforme democratice în folosul națiunii române. Același domnitor era preocupat de realizarea unității întregului neam prin tratativele cu revoluționarii maghiari și poloni, ca și de proclamarea independenței naționale – probleme uitate de cei ce conduc România de astăzi.
prof. dr. Dumitru Zaharia de joi. El se deplasase în România pentru a face apel la locuitorii „Principatelor” ca să aibă încredere în re
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.