* O zi din calendar dezastruoasă pentru români
Ziua de 23 august 1939 a fost data semnării, la Moscova, a „pactului de neagresiune și de consultanță” dintre Germania și URSS, care a deschis posibilitățile declanșării celui de-al doilea război mondial. Aparența pacifistă a „pactului” semnat din inițiativa lui Hitler și Stalin, două minți bolnave, diabolice și pornite spre crimele odioase de mai tîrziu, n-a însemnat decît preocuparea de a înșela opinia publică mondială. „Templul lui Ianus” și-a deschis porțile. Pretinșii neagresori au atacat, au cotropit și au împărțit Polonia, iar lumea întreagă a fost incendiată de flăcările celui de-al doilea război mondial. Responsabili de distrugerile provocate omenirii, de jafurile și crimele săvîrșite în toată lumea sînt diplomații celor două state pretins neagresoare, dar care prin faptele lor au dus la declanșarea și desfășurarea marelui măcel.
Pe parcursul anului care a urmat hotarele României au fost sfîrtecate de unul dintre agresori și de aliații celuilalt, sprijiniți însă și de unul și de altul. Pe teritoriile cotropite ale Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Cadrilaterului au fost organizate crime, jafuri, deportări, profanări și distrugeri fără ca statul român să poată interveni eficient în apărarea firească a populației lăsate pe pămînturile cotropite de statele agresoare. Horthyștii și-au pus în practică programul criminal, cunoscut sub numele de „Fără milă!”, în numele căruia i-au omorît și jefuit pe români. Restul teritoriului României, atît cît mai rămăsese după înlăturarea lui Carol al II-lea, a fost ocupat, treptat și sigur., de către armata hitleristă, fără război. Hitler s-a transformat, dintr-un inamic amenințător cu invadarea țării, într-un „aliat” al întregirii și al apărării demnității naționale a românilor!
Agresiunea sovietică din iunie 1940 a fost folosită drept cauză a antrenării României în războiul declanșat, în iunie 1941, contra URSS. Un popor și o țară au fost puse la dispoziția celui care a inițiat și organizat sfîrtecarea României și obligarea ei de a participa la crima mondială, între anii 1941 – 1944, fără să fi fost încheiat un acord în această privință și care să specifice obligații și răspunderi reciproce. Faptul pare banal, dar demonstrează lipsa de respect cu care a fost tratată România de către Germania nazistă și aliații ei. Impinsă în război, România a suportat consecințele ororilor acestuia.
Adus în pragul dezastrului național, poporul român a reacționat așa cum a putut împotriva ocupantului. Armata română, profund nemulțumită de starea în care fusese adusă, dorea să întoarcă armele împotriva ocupantului războinic, jefuitor și distrugător.
Forțele patriotice au organizat arestarea mareșalului Antonescu, dar nu au inițiat imediat tratative cu fostul inamic, care rupsese frontul din Moldova și înainta nestingherit către capitala României. Acțiunea de răsturnare a regimului instaurat de Antonescu a fost bine gîndită și organizată, dar extrem de prost realizată. Surpriza a fost exploatată extrem de mult și de bine de către foștii namici ai României, iar poporul român n-a beneficiat absolut de nimic. Țara și armata română, tratate cu dispreț și ură, au fost obligate să continue războiul alături de marile puteri, tot fără un acord diplomatic și militar. România a fost ocupată de armata sovietică. Poporului român i s-au impus numai obligații enorme, aproape imposibil de suportat, în timp ce jaful economic se realiza sistematic și bine condus de noul ocupant, cu pretenția caraghioasă de „mare eliberator din ghearele hitlerismului”.
Foștii guvernanți au fost arestați, torturați, judecați și condamnați drept criminali de război, în timp ce tezaurul țării – peste 44 de vagoane cu lingouri de aur, ascunse prin grija mareșalului Antonescu sub albia Tismanei, au fost descoperite de sovietici, readuse în sediul Băncii Naționale a României, unde au fost retopite pentru a face să dispară inscripția BNR de pe fiecare lingou și, apoi, au luat calea pretins necunoscută, dar în realitate a fost cea a Moscovei. Curios este faptul că guvernatorul BNR de după 1989 nu a prezentat nici o revendicare a patrimoniului furat după 23 august 1944. Parlamentarii, Guvernul și Președinția României nu au formulat nici o cerere de redobîndire a acestui tezaur, a valorilor, arhivelor și celorlalte bunuri însușite de către sovietici și maghiari în timpul exercitării ocupației teritoriului României și jefuirii muncii poporului nostru.
Situația se datorează faptului că atît după 23 august 1944, cît și după decembrie 1989 la conducerea României au fost promovate non-valorile politice, intelectuale, patriotice, în timp ce oamenii devotați poporului și țării au fost izolați și stigmatizați. A fost creată și întreținută o stare de spirit nefavorabilă minților luminate capabile să îndepărteze marasmul politic, jaful economic și procesul dirijat de deznaționalizare a românilor în propria țară. Numai astfel s-a ajuns ca din munca națiunii să fie furate, zilnic, valori care depășesc suma de 12 milioane de dolari! (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns