• unele voci vorbesc despre dispariția unui post de inspector general adjunct
Restructurarea Inspectoratelor Școlare preconizată de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pare că va afecta posturi de la toate nivelurile, existînd voci care susțin că sînt vizate și cîteva posturi de conducere. Mai exact, sursele în cauză pretind că, în cazul ISJ Bacău, ar putea să dispară unul dintre cele două posturi de inspector general adjunct. O informație pe care profesorul Gabriel Leahu, director general adjunct în cadrul MEC, nu a infirmat-o, dar spune că totul e la stadiu de discuție. „E adevărat că ministerul intenționează să reducă și unele funcții de conducere, dar, în acest moment, nu se știe dacă va fi vorba de funcții din interiorul ministerului sau din teritoriu. E foarte posibil, de exemplu, să dispară toți șefii de servicii din MEC, dar la fel de bine e posbil să se renunțe la posturi de inspector general adjunct, care sînt funcții de conducere în teritoriu. Oricum, e vorba de discuții, nu de ceva cert”, ne-a declarat oficialul MEC. Pe de altă parte, inspectorul general Ghiorghi Iorga susține că acest lucru nu se va întîmpla, dar a lăsat, totuși, să se înțeleagă că totul e posibil. „Nu e adevărat. Personal, nu cred că se va întîmpla acest lucru, care, dacă ar fi adevărat, ne-ar crea ceva probleme. În orice caz, deocamdată sînt numai zvonuri”, a spus șeful ISJ. (A.C.)
Lasă un răspuns