Referendumul ar putea avea loc, două zile la rând, sâmbătă și duminică, în 24, respectiv 25 mai.
La conferința de presă susținută luni, liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta au anunțat comasarea alegerilor parlamentare cu referendumul pentru modificarea Constituției, la sfârșitul lunii mai. Consiliul Uniunii Europene a decis ca alegerile europarlamentare să aibă loc între 22 și 25 mai 2014. În România, potrivit legii 33/2007, art.10, alin (1), privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, data stabilită în care se realizează alegerile europarlamentare este duminica.
Aducerea la cunoștință publică a datei alegerilor se face înainte cu cel puțin 90 de zile, prin publicarea Hotărârii de Guvern, în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, Guvernul trebuie să comunice data alegerilor europarlamentare până pe 23 februarie. Liderii Uniunii au anunțat deja că PSD și PNL vor candida pe liste separate la europarlamentare. Dacă scrutinul european va avea loc două zile, actul normativ trebuie modificat anterior printr-un proiect de lege sau o ordonanță de urgență, pentru a fi notificată posibilitatea organizării europarlamentarelor și în altă zi decât cea prevăzută în conformitate cu dispozițiile legii. Proiectul de modificare a Constituției va trebui adoptat de Camera Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Odată aprobată prin referendum, noua Constituție va putea intra în vigoare. Pentru ca referendumul să aibă loc la sfârșitul lunii mai, Parlamentul trebuie să adopte proiectul până la data de 24 aprilie 2014. Conform proiectului USL, în urma alegerilor, președintele își pierde dreptul de a desemna prim-ministrul, de a reprezenta România la reuniunile Consiliului European sau de a cere urmărirea penală a miniștrilor.
cetateanul a zis
Mobilizare generala…Aceasta mizerie supranumita constitutie nu trebuie votata de nimeni..E in joc viitorul copiilor vostri..
H2SO4 a zis
Aceasta modificare a constitutiei se face pentru binele cetateanului sau in folosul gastilor penale din guvernul Romaniei ? La cita graba si la cita insistenta mi se pare ca este doar in folosul lor si mai putin al cetateanului. Multe din modificari ridica mari semne de intrebare si cam seamana cu datul cu ciocanul peste degete. De aceea cine va vota pentru isi va asuma o mare responsabilitate care va apasa greu pe umerii bicisnici ai democratiei noastre de carnaval.