Pe agenda politică a PNL și USR se află două referendumuri, unul validat de electoral – cel pe Justiție, inițiat de președintele Klaus Iohannis – și cel „Fără penali în funcții publice”, pe care USR vrea să-l inițieze. Senatorul Daniel Fenechiu (PNL Bacău) a anunțat joi că ambele vor fi transpuse în Constituție după alegerile generale.
Într-o conferință de presă, Fenechiu a dat asigurări că eșecul din Senat, unde nu s-a adunat cvorumul pentru aprobarea organizării referendumului USR, a fost cauzat doar de dorința PNL de a nu permite PSD să câștige din nou majoritatea în această cameră a Parlamentului. Totuși, „prima măsură după alegeri și votarea Bugetului, va fi adoptarea inițiativei de modificare a Constituției”, a promis liderul senatorilor PNL.
Senatorul liberal a vorbit apoi despre prezența pe lista PSD Bacău a lui Vasile Budacă, deși acesta are o condamnare definitivă cu amânarea executării în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției.
„Fapta a fost de săvârșire a infracțiunii de instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Domnul Budacă a fost parte în dosarul în care fosta directoare a DSVSA Bacău, Carmen Carleta Bodea, a fost condamnată la trei ani şi opt luni închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie şi divulgarea de informaţii secrete (dosar aflat în faza de rejudecare – n.n). Vasile Budacă, preşedintele PSD Comăneşti, a fost un intermediar al șpăgilor”, a afirmat senatorul Fenechiu.
Pentru Ziarul de Bacău, Daniel Fenechiu, care este și avocat, a admis că, juridic, situația candidatului PSD Vasile Budacă este asemănătoare cu a primarului PNL al comunei Măgura, Iordache Costraș, pus pe lista PNL la locale în ciuda unei condamnări cu amânarea executării. În opinia senatorului, cele două cazuri nu seamănă decât juridic, deoarece primarul a fost reales prin vot direct, în timp ce Budacă, de la PSD, este candidat pe o listă, iar alegătorii nu îl pot exclude.
Tot de la PSD, parlamentarul a dat-o de exemplu pe Daniela Țîțaru, directoarea DGASPC, condamnată definitiv la amendă penală și aflată încă în funcție.
Senatorul Daniel Fenechiu a anunțat că pe viitor va prezenta opiniei publice informații despre „caracatița” ce ar fi controlată de Dragoș Benea, liderul PSD Bacău.
Lumi a zis
Uită-te în propria ogradă!Sunt pline listele PNL de traseiști și penali în toată țara!N-ai treabă?Parcă vrei să fii ales?Asta o să faci pentru băcăuani???O să bârfești permanent pe alții ca să distragi atenția de la faptul că nu ai făcut și nu o să faci nimic pentru județul Bacău???Comportament de țață!
Iri a zis
Esti praf.. Nici nu prea ai habar despre ce vorbesti. Înainte de a vorbi, uită-te în gradina. Hai cu cogniacul!
lukas a zis
Primarul liberal al comunei Măgura areni condamnate asemănătoare, iar domnul Fenechiu nu a ezitat să se afiseze in poze. Domnule Fenechiu, oare nu vă este rușine??????
Maria T. a zis
Liberalii bacauani fac o treaba foarte buna, alaturi de cei de la centru. Adica nu mai prididesc cum sa irite cu tot felul de decizii imbecile si declaratii cretine, care fac ca oamenilor sa le fie scarba de acest PNL si sa isi reorienteze voturile. Baieti, continuati pe aceasta linie si daca prindeti 20 de procente la vot, sunteti barosani !
Lumi a zis
PNL de ce nu a votat inițiativa „Fără penali”?De ce au au asigurat cvorum???De ce au lipsit de la ședință?Oare de ce ? Oare de ce?
Marius a zis
Populatia acestei tari nu trebuie sa uite ce s-a intamplat intre anii 2009-2011,cu taieri de salarii,pensii,etc!Actualul PNL e format si din fostii PDL care erau pe-atunci!Speram ca nu o sa traim din nou acele vremuri,mai ales dupa alegerile din decembrie,cu noi programe de austeritate!Garanteaza d-nul Iohannis &comp.ca nu va fi asa?Sau ca nu vom fi blocati din nou in case?Nu cred!
Mihai Traian a zis
Marius.In anii la care te referi iti reamintesc ca pensiile n-au fost taiate.Euuuu sunt pensionar siiii stiu clar acest lucru.Salariile au fost taiate,dar daca nu se facea acest lucru ,criza economica din tara noastra ar fi fost mai grava ca cea din Grecia.
Traian Vuia a zis
Esti tu pensionar,cum sunt eu popa!Hai,plimba ursul tovarasu’!
Romanul fraier a zis
Unul mai spurcat ca altul, toate culorile au aceasi nuanta, gri-jegos…
Da’ eu pe cine votez?!