Inainte de aterizarea elicopterului prezidential, prefectul a cerut de la o reprezentanta auto niste muncitori care sa adune gunoaiele de pe cimpul transformat in heliport.
Nu este perima data cind, din excez de zel, autoritatile se preteaza la practici care amintesc de vizitele prezidentiale ale lui Ceausescu. Acum doi ani, tot inainte de o vizita a lui Basescu, sinistratii din Saucesti au fost pusi la curatenie pentru ca ochiul prezidential sa nu fie deranjat de hirtiile si bidoanele goale de apa din zona vizitei.
Daca am fi fost intr-o tara cit de cit normala, nu in una de mina a doua, dupa cum declara presedintele, un astfel de gest era sanctionat imediat. Tehnic vorbind, salariatii care au fost scosi de la programul normal au fost pusi sa incalce legislatia muncii pentru ca au prestat o activitate neretribuita, pentru care nu aveau executata protectia muncii si in afara spatiului normal de munca. De cealalta parte, autoritatile au apelat la munca la negru pentru ca nu au contract cu acei muncitori si putem vorbi, la un moment dat, si de exploatare pentru ca salariatii in cauza nu au fost platiti pentru munca prestata.
Stiu, pare oarecum aberanta aceasta abordare. Pentru o tara ca România. O astfel de practica ar fi fost de neconceput intr-o tara ca Germania sau Franta, ca sa nu mai vorbesc de Anglia.
Un salariat este platit pentru a executa o munca descrisa in fisa postului. Orice munca in afara celei pentru care este platit este ilegala. Pe de o parte. Pe de alta parte, e de neconceput ca un prefect sa aiba astfel de initiative. Exagerind putin, te poti trezi intr-o zi ca esti oprit pe strada si ti se pune o bidinea in mina ca sa varuiesti cladirea Prefecturii. Pe gratis.
dan a zis
suntem tara gunoaielor