Pornind de la scandalul dezlănțuit de reținerea ilegală a pașapoartelor persoanelor care depășesc termenul limită de ședere în străinătate, inițiată de Ministerul Administrației și Internelor și care a traumatizat mii de familii, se impunea ca în cel mult 48 de ore să cadă cîteva capete din fruntea ministerului, printre care poate chiar al șefului cel mare; care nu prea cunoaște legile și care uită că se află în slujba cetățeanului, pe spinarea căruia trăiește. Și trăiește bine! Ați văzut, cumva, polițiști amărîți, trăind de pe o zi pe alta? Foarte mulți dintre ei nu mai știu cum să facă să-și schimbe mai des mașinile, sau să-și înalțe vilișoarele, unele mai semețe și mai sfidătoare ca altele, aflîndu-se în competiția acerbă a desăvîrșirii, a consolidării poziției lor sociale, determinate de statutul special pe care îl conferă titlul de POLIȚIST. Cîndva, aceștia se plîngeau de salariile modeste, incapabile să acopere uriașele responsabilități izvorîte din natura funcției dar, cînd în urma numeroaselor sesizări au început să iasă la lumină bogățiile multora dintre ei, a apărut și fireasca întrebare: de unde? Răspunsul clar, direct, fără nici un fel de poticnire, care trebuia să fie dat în urma unei ample anchete, s-a pierdut undeva, pe drumul sinuos al dosarelor rătăcite. Dar nu asta voiam să remarc acum, ci modul în care autoritățile menite în a se pune în slujba cetățenilor se joacă, cu o inocență demnă de condamnat, de-a șoarecele și pisica cu românii mult prea răbdători. Mă tem, însă, că pisica a rămas cu aceleași reflexe totalitare, iar șoarecele a rămas același sclav umil, care tace și înghite. Cît și pînă cînd – rămîn întrebări de domeniul fantasticului plimbat prin poveștile de adormit copiii.
Problema cea mai gravă este că prăbușirea instituțională a sistemului totalitar comunist din România nu a însemnat nici de departe, așa cum am sperat cu toții cîndva, și dispariția acelui spirit al răului, al ignoranței și indolenței intelectuale, al aroganței și demagogiei, al fățărniciei și minciunii, care au creat și întreținut sistemul de-a lungul existenței sale. Regimul s-a schimbat, dar noi am rămas aceiași, ceea ce înseamnă că aproape nimic nu s-a schimbat. Caracterele multora dintre guvernanți lasă de dorit. Aroganța lor a luat naștere nu din ascendente de clasă, de stare materială sau de rang ci, paradoxal, dintr-un complex de inferioritate, cu toate că se știe că cine se înscăunează nu se prea mai jenează de nimeni. Am avut, din nefericire, în perioada postdecembristă, destule dovezi care ne-au demonstrat că oameni fără nici o competență și experiență au modificat economia – ducînd-o de rîpă – cu siguranța de sine a unor adevărați profesioniști în materie. S-au urcat pe piedestalele puterii politice și oameni de pe stradă, de la periferia vieții sociale, fără profesii, fără instrucție, ba chiar și posesori de cazier penal. De-a dreptul înspăimîntător ni se pare tuturor faptul că oamenii, cu cît știu mai puțin, cu atît își doresc răspunderi mai mari și cu atît devin mai satisfăcuți sufletește în momentul în care le primesc. înspăimîntător prin consecințe și, desigur, prin inconștiență, prin lipsa lucidității necesare pentru o autoevaluare obiectivă, prin estomparea punctelor de reper în relieful profesional. Sînt lucruri demonstrate mai recent de cazurile de corupție neelucidate, de scandalul pașapoartelor, de comportamentul incalificabil al unor oameni în uniformă, care aplică cîteodată corecții civililor asemănătoare celor din unele țări africane. Și exemplele ar putea umple pagini întregi. Iar pentru mulți dintre „conducătorii” noștri care gafează din ce în ce mai mult și mai des, apare o atitudine de totală reținere sau, în alte cazuri de, maximă agresivitate, pe care o adoptă în raporturile cu mass-media. Există o încrîncenare a Puterii de a ne judeca limpede și rațional faptele semnalate de presă, nefiind interesată să pună capăt faptelor semnalate de presă, ci este înnebunită că nu știe cine se află, de fapt, în spatele ziariștilor, cine îi coordonează sau manipulează, ce jocuri de interese se află în spatele unor așa-zise campanii defăimătoare ale presei. în genere, criticile presei nu le dau bătaie de cap guvernanților, aceștia căutînd înțelesuri ascunse, manipulări și manipulatori, atitudine ce denotă o slăbiciune accentuată, evidențiind acel complex de inferioritate, dar și de vinovăție pe care, din păcate, nu îl pot depăși. De ce să le fie teamă? Răspunsul nu poate fi decît unul singur: puterea actuală, scindată de jocul intereselor, își vede prezentate în presă defectele, limitele, partizanatele, își vede descoperite „micile și nevinovatele” afaceri. Reminiscențele trecutului, reflexele totalitare de care – după cum vedeți – nu scăpăm, asociate cu încrucișările de jocuri ale cruntelor realități nu par a scoate la iveală nici o rază de lumină, nici o perspectivă. Și, potrivit vorbelor unui cercetător al istoriei recente a României, „cetățeanul de rînd, rămas singur cu dificultățile lui insurmontabile, se vede nevoit să caute tot mai mult adevăr în minciuna trecutului”. (Romulus Dan BUSNEA)inuos al dosarelor rătăcite. Dar nu asta voiam să remarc acum, ci modul în care autoritățile menite în a se pu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.