Dupa decenii bune de la lansarea in lumea stiintifica mondiala, dar si dupa ani de uitare de sine, celebrul experiment al lui Pavlov – reflexul conditionat – iese din tacere si tinde sa faca o nesperata si stralucita cariera pe plaiul nostru romanesc. Gratie fenomenului de simpatie, ori pur si simplu datorita unui accident genetic, faptul are mai putina relevanta. Sau deloc. Formele de manifestare si efectele pe care le produce au importanta. In ce ne priveste, acestea nu sint altceva decit produsul unor factori de o conditie si specificitate aparte, care dau peste cap logica si o transfera in planul irealului si al hilarului pentru cei inzestrati cu simtul umorului.
In ultima vreme sintem tot mai atrasi de universul saradelor si al indemnurilor ce razbat din intelepciunea traditionala. Care ne scot din orice fel de incurcatura. Satura-te cu ochii si tine-ti poftele-n cui, ne sfatuieste unul dintre acestea. Dar de ce sa te abtii atunci cind iti fac cu pleoapa, imbietor, sumedenie de minunatii?! Pentru ca, pur si simplu, ochii vad, inima cere, dar la neica niet putere. Adica, nu-i cu ce, fiindca negustorul din piata nu vinde pe ochi frumosi, ci-ti cere „scama”, „cascavalul”. Deunazi, intr-una din pietele agroalimentare ale Bacaului, un musteriu cu-n zimbet mirat-intrebator fixat in coltul buzelor, cu o mina isi pipaia buzunarul extraplat al pantalonului, iar cu cealalta se scarpina pe chelia deasa, vorbind cam de unul singur: Ce? Pai, n-am cu ce?! Si nu era deloc vinovata caldura care-l batea tocmai in moalele capului, ci preturile de pe tarabe. Prohibitive si paralizante. In mijlocul unei bogatii provocatoare, care sa te sature doar privind-o.
Parabola omului mirat este tragedia zilnica a celor mai multi dintre romani. Nicicind nu am avut atit de multe produse agricole-alimentare, ca acum. Ca sa nu mai spunem de oferta incredibila de aparatura electrica, electronica, electrocasnica. De mobilier, imbracaminte si incaltaminte. Sau de produse de igiena personala. De parca Gradinile Edenului s-ar fi muta la noi! Un singur lucru ne lipseste. Esential: banii; adica puterea de cumparare.
Oferta este incredibila. Optimista, dar si demolatoare deopotriva. Ni se ofera orice, oricit, dar nu avem cu ce-i raspunde. Boala dintotdeauna a saracului de pe la noi. Asta ne-a facut sa ne specializam intr-o particularitate specific nationala: linsul pe bot, inghititul in sec si strinsul curelei. De aici si proliferarea folclorului la tema: abstinenta-i salvatoare; sau: fiecare aliment, in felul sau, e cancerigen; mestecind incet, maninci mai putin.Si altele de aceeasi inspiratie. Reflexul conditionat al lui Pavlov se multiplica in termeni nelimitati in oricare dintre pietele si magazinele romanesti. Noul val de scumpiri, ca si cele care-i vor urma i-au dat inca un imbold, astfel ca salivarea abundenta in fata rafturilor si tarabelor cu delicatese are toate sansele de a deveni endemica. Uite-asa scoatem noi de la naftalina valorile stiintei universale!
Cit despre zbaterile politicienilor, in frunte cu presedintele Traian Basescu, de a pune capastru preturilor si scumpirilor nerusinate, ce s-ar putea spune decit ca sint niste glume gogonate necomestibile?! Raminem doar cu privitul. Ca asta ni-l permitem. Nu costa bani…
Lasă un răspuns