Reforma corupției

Ștefan RADU

Preocupat mai ales de soarta negocierilor cu… Moș Crăciun, premierul Tăriceanu a excelat, la acest final de an, mai ales prin declarații controversate. Ba i s-a năzărit că niște funcționari simpatici de-ai lui ar merita sa fie decorați doar pentru ca nu au lipsit de la serviciu, ba și-a propus – fără să se consulte cu cei din jur – să integreze Republica Moldova în Uniunea Europeană (că pentru noi chestiunea o fi ca și rezolvată?!), iar peste toate s-a trezit să ne anunțe că, în 2005, „anul reformei totale”, nu s-a înregistrat nici un caz de mare corupție! Dintr-o dată, semnalele venite de la partenerii occidentali au părut ridicole: ambasadorii Marii Britanii sau UE bat cîmpii cînd spun că mișună „rechinii” și „crocodilii” prin societatea românească. Și totuși, „pe ce se bazează” premierul cînd anunță o așa de importantă victorie națională? N-o să vă vină să credeți: el a constatat că nu s-a mai întocmit vreun dosar nou de corupție de către Parchet! Altfel zis, dacă nu exista anchete, nu avem nici corupți! Pe acest principiu, îi sugerez dlui Tăriceanu să treacă la contabilizarea altor mari succese în guvernare. De exemplu, să nu mai înregistreze Direcțiile Județene noi dosare de șomaj și astfel – nu-i așa? – necesarul de locuri de muncă va tinde către zero. Sau să suspende anchetele sociale și astfel scapă de ultimii săraci din România…
Ceea ce pare să nu fi înțeles dl premier este faptul că incapacitatea structurilor de anchetă din România nu echivalează cu dispariția corupților și corupției. Vechiul proverb cu „Hoțul neprins, negustor cinstit!” se referă la o foarte proastă trăsătură de caracter a românilor: tendința lor de a ridica la rang de virtute șmecheria eficientă, escrocheria tupeistă. Anul 2005 – din perspectiva luptei împotriva corupției – poate fi considerat de succes doar la Ministerul Justiției unde dna Monica Macovei și-a făcut temele cu prisosință și a „curățat” legislația și regulamentele de funcționare ale unor instituții în acord cu cerințele Uniunii Europene. în rest, Parchetul, DNA, Poliția Română și toate celelalte structuri care ar fi avut datoria să transforme în acțiune reală reforma de pe hîrtie pot să-și pună doliu la poartă: a decedat demult entuziasmul luptei cu „sistemul ticăloșit” (despre care doar din cînd în cînd și electoral își mai amintește dl președinte Traian Băsescu). La Bacău, după spectacolul unor arestări sub lumina reflectoarelor, procesele sunt tărăgănate, iar amînările curg gîrlă pînă se va ajunge la prescrierea faptelor pentru care s-au întocmit niște dosare discutabile. Dacă ar fi să-i dăm crezare premierului, atunci nici dosarul „Șpaga ANL” nu înseamnă corupție în administrație… Chiar așa stau lucrurile? Oare nicăieri în țară să nu se fi înregistrat vreo găinărie de amploare în 2005?
Convingerea guvernanților că în România corupția este pe ducă explică – în parte – aberația cu medalierea membrilor comisiei de licitație de la BCR. Cum să nu facă o asemenea propunere prim-ministrul dacă a consemnat primul fapt cinstit din Guvern?! Adică nu s-a furat ca la alte licitații și oamenii merită decorați că s-au abținut. Eu cred că nu din convingere au fost funcționarii „pe linie”, ci de frica lui Dumnezeu: licitația s-a desfășurat în plin post al Crăciunului. Unii poate s-au temut să păcătuiască taman într-o asemenea perioadă a anului… Mă gîndesc la „pierderile personale” înregistrate și fac legătura cu o altă declarație de „top” a dlui Tăriceanu: „La privatizarea CEC-ului să nu ne așteptăm la miliarde de euro.” Atunci de ce mai scoatem la vînzare cea mai veche bancă populară? O ducem în tîrg doar pentru a o face de rîs? Sau cumva declarația are scopuri „acoperitoare”? S-or fi gîndind unii să-și scoată pîrleala la comisioane după „privatizarea de excepție” de la BCR… Și de unde să scoți bani de comisioane dacă nu din prețul final?
Indiferent de motivele pentru care guvernanții au lansat către public teoria cu „moartea corupției” în 2005, problema rămîne și nu ajută ascunderea ei sub preșul festivist. în România de astăzi, marii corupți fac și jocurile politice, și pe cele economice. Un caz precum „Autostrada Bechtel” nu s-a rezolvat printr-o simplă renegociere (chiar dacă americanii au renunțat la 126 de milioane de dolari). Corupția nu dispare doar prin legalizarea unor situații controversate. Trebuie impusă legea, oricît de neplăcută ar fi ea. Fără „scutiri”, fără „telefoane de informare”, fără autorizări „pe sub tejghea”… Succesul instalării camerelor video de monitorizare a traficului pe ruta București-Brașov (cîteva zeci de mii de contravenții și infracțiuni amendate în doar două săptămîni) are și o parte care merită analizată din perspectiva corupției generalizate: de ce înainte de a lăsa pe seama computerelor sancționarea șoferilor se înregistra doar a suta parte a acestor evenimente? în plus, ce garanție avem că se vor întocmi chiar toate acele zeci de mii de procese verbale pentru a fi trimise prin poștă? Chiar nu face cineva o „selecție” în funcție de intervențiile „de sus” și de „originea sănătoasă” a contravenienților? Tare mă îndoiesc… în curînd vom afla că „pe DN 1, anul acesta, nu s-a mai înregistrat nici un caz important de violare a Codului Rutier.” Și uite-așa avem motive de sărbătoare națională…ea structurilor de anchetă din România nu echivalează c

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!