• în cele trei zile ale festivalului, tradițiile satului românesc vor fi aduse în centrul Bacăului
Tradițiile și obiceiurile populare românești se vor afla în acest an în centrul atenției organizatorilor ediției Festivalului „Zilele Bacăului”, manifestare care se va desfășura în perioada 1-3 octombrie. Spre deosebire de anii trecuți, cînd toate spectacolele se desfășurau în vecinătatea Sălii Sporturilor, în spațiul dintre Biblioteca Județeană și Hotelul Decebal sau în fața Casei de Cultură, anul acesta, cea mai mare parte a manifestărilor vor avea loc pe platforma din fața catedralei „Înălțarea Domnului”. O adevărată vatră a satului românesc va fi amenajată în acest spațiu pe toată perioada desfășurării festivalului. Vor putea fi văzuți aici olari meșterind în fața roții diverse obiecte din lut, femei în fața războiului de țesut, lingurari care vor ciopli lemnul în fața celor dornici de a cunoaște cum erau meșterite tacîmurile pe care le aveau pe masă bunicii noștri. Atmosfera va fi întreținută de un vornic care va avea grijă ca nici unul din curioșii care se vor afla prin preajma meșterilor populari să nu stea flămînzi sau cu paharele pline doar cu apă. Organizatorii acestui festival dau asigurări că cele enumerate sînt doar o parte din surprizele pe care le pregătesc pentru băcăuani în cele trei zile ale festivalului. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns