Regele Carol I și virtuțile românilor

Revin mereu la o scrisoare a Regelui Carol I, publicată în Germ ania după cinci ani de la încoronarea sa ca rege al României, în care suveranul se plânge că „puțin folos a adus acestei frumoase țări”, pe care a început s-o iubească și s-o păstorească spre o reală propășire. Numai că s-a împiedicat în uriașul său efort de câteva impedimente majore, specifice poporului român: 1 – „Românii sunt un popor căruia nu-i place să fie condus, dar nici nu e în stare să se conducă singur”. În consecință, iubește haosul, nu are disciplină, e egoist, rapace, în pofida faptului că în anumite zone geografice e de o cinste absolută și cu virtuți ireproșabile. 2 – „Între elite și mase e o fractură nevindecabilă. Elitele sunt branșate la evoluțiile europene, dar masele sunt de un conservatorism îndărătnic”. Dacă pun mila pe un politician, îl aleg mereu, indiferent dacă acesta se dovedește un incapabil sau un corupt. 3 – „Inflația aberantă a intrigilor de partid și instabilitatea politică a deputaților, a convingerilor lor. Asta, dacă le au!”.

S-a schimbat ceva de atunci și până acum în evoluția noastră spirituală? Puțin, foarte puțin, aș zice că mai nimic. Efortul regelui de a pune un diagnostic cât mai exact stării morale și moravurilor populației române e remarcabil. El nu invocă niciun fel de cauză externă, nicio fatalitate istorică, niciun complot antiromânesc. Buba e înăuntru și nu se va vindeca nicodată dacă o vom contempla mioritic, acuzând răutatea vecinilor, ungurilor, țiganilor, evreilor etc. sau erijându-ne în victime ale contextului geografic, politic și istoric. Suveranul, fiind înțelept și politicos, n-a mai legat eșecul autohton de o a patra caracteristică: lipsa de caracter, dublată de demagogia virtuții naționale și a patriotismului real. Carcteristică surprinsă de Titu Maiorescu. Acum, patriotismul a devenit o monedă politică doar în discursul electoral. Despre cinstea conducătorilor politici ce să mai vorbesc? „E sublimă, dar lipsește cu desăvârșire” – vorba lui Caragiale. „Interesul național” pe care regele Carol îl invoca sună cu totul altfel; „Eu, tu și-ai noștri de la putere”. Ba, dacă se poate să ne îmbogățim, ne vindem și bruma de avere pe care o are statul, chiar cu riscul distrugerii totale a țării. Pe mine unul mă îngrozește faptul că se cere exploatarea gazelor de șist. Experiența SUA din Pensylvania a probat ce dezastre vor produce. Gazele vor sfărâma stâncile, vor polua apa care va lua foc în loc să curgă, solul va deveni deșertic etc. Ai noștri, însă, nici nu vor să audă de asta. Perorează, în frunte cu dl Băsescu, spre a asimila acest dezastru. După cum văd, n-am depășit momentul Carol I. Iar în elitele politice nu mai avem nici un Titu Maiorescu, un Nicolae Iorga, Octavian Goga, Armand Călinescu, Barbu Ștefănescu și nici unul din Brăteni. Avem, în schimb, oameni care au lăudat și servit cu zel „fiara comunistă” și au înfierat „târfa capitalistă”, căreia i se închină astăzi cu același zel stahanovist. Carol I a iubit România, iar ăștia de acum doar o jefuiesc.

Vasile PRUTEANU