În luna februarie 2019, arhitectul șef al municipiului Bacău declara că registrul spațiilor verzi e finalizat, dar încă nu putea fi pus în dezbatere publică, întrucât conținea „neconcordanțe”.
La șapte luni distanță și numeroase scandaluri iscate în jurul iminentei apariții a unor construcții pe spații private, Primăria Bacău pretinde că registrul încă nu poate fi făcut public.
„Registrul spațiilor verzi este elaborat, baza de date fiind funcțională. Ea cuprinde spațiile verzi ce aparțin domeniului public și privat al municipiului. Registrul nu a fost înaintat spre aprobare Consiliului Local, deoarece baza este încă în analiză. După aprobare, acesta va putea fi consultat de toți cei interesați”, se arată într-un răspuns oficial al primăriei.
Dacă publicul nu are acces la document, Ziarul de Bacău a întrebat membrii comisiei de urbanism a Consiliului Local dacă au văzut vreodată baza de date. „Fizic, un astfel de document nu am văzut. Am auzit că ar exista o bază de date, dar în lipsa unei hotărâri de Consiliu este un document făcut de o firmă, de un specialist, fără valoare juridică. Nu se poate aplica”, explică arhitectul Bogdan Crețu, membru al comisiei, consilier local PNL. Acesta a făcut referire la efectele lipsei acestui document. „Practic, existența lui ar putea arăta și o direcție de dezvoltare. Am propus la începutul mandatului să facem un PUZ pentru zona centrală, ca să nu mai existe dubii privind construcțiile aici și să înțelegem direcția de dezvoltare urbanistică. Nu există nici acum, de aceea, nu avem multe pârghii să ne opunem anumitor proiecte. Există numeroase terenuri pe care le vedem din afară ca spații verzi, când ele sunt încadrate ca și curs construcții, iar proprietarii, privați, au dreptul să construiască pe ele. Un astfel de registru ne-ar ajuta”, a explicat Crețu.
Pentru realizarea acestei baze de date o societate din București a primit peste jumătate de milion de lei.
Lasă un răspuns