Îi întîlnim pe stradă alergînd după cumpărături, îi aplaudăm cînd joacă pe scenă, și le mulțumim prin aplauze cînd reușesc să ne desprindă pentru cîteva momente de sărăcia și problemele cotidiene. Fiecare rol interpretat lasă în mintea spectatorului imaginea actorului ca fiind ceea ce este pe scenă: un personaj de comedie, un artist ratat, un îndrăgostit, sau cine mai știe ce altceva. Greu te poți detașa de rol pentru a descoperi omul ce se ascunde dindărătul măștii. Atît de greu, încît mulți refuză să mai gîndească asupra vieții de zi cu zi a actorilor și îi privesc, ca fiind, din punct de vedere al identității, nimic mai mult decît „ultimul rol jucat”.
Dincolo de roluri și de scenă, actorii sînt oameni obișnuiți. Mulți dintre ei locuiesc și trăiesc de ani buni nicăieri altundeva decît în clădirea teatrului. Dacă dorești să te întîlnești ori să discuți cu vreun actor sau regizor băcăuan, ai toate șansele să dai ochii cu el, fie la repetiții pe scenă, fie „acasă”, adică în cămăruțele în care locuiesc actorii, situate chiar în incinta Teatrului „Bacovia”. O încăpere, tip garsonieră, și o toaletă, cam asta înseamnă pentru unii dintre ei „acasă”.
Regizorul Dumitru Lazăr Fulga, deși a fost și director al teatrului, este veteranul celor care locuiesc aici. Are o cameră la etajul al II-lea, în care trăiește singur. „Stau aici de 15 ani, mai precis din anul 1987, ne-a spus el. Mă simt ca și cum aș fi într-un cămin studențesc. Am făcut numeroase demersuri și am tot așteptat să primesc un apartament, dar pînă acum nu s-a întîmplat nimic”. Situația este puțin diferită la familia Nina și Ștefan Ionescu, o familie de actori prin excelență. Deși orginar din București, iar soția din Constanța, Ștefan a fost chemat să vină la teatrul băcăuan, unde i s-a promis un loc de muncă și, într-o scurtă perioadă, și o locuință de serviciu. Acest lucru s-a întîmplat în urmă cu trei ani. De atunci, cei doi locuiesc la etaj și, de cîteva luni, Dumnezeu le-a dăruit și o fetiță, Ilinca. „Ni s-a promis că vom primi locuință, dar nu s-a întîmplat nimic. Pe de altă parte, stăm și ne gîndim și ne dăm seama că prea multe variante nu avem”, a declarat Ștefan. O altă familie care își „face veacul” în Teatru „Bacovia”, tot de trei ani, este cea a regizorului tehnic Nicu Pașcu. El locuiește cu soția, Cristina, și cu fetița, Alexandra, elevă în clasa a III-a, într-o singură cameră. „Ni s-a spus că vom sta o perioadă în teatru, după care vom primi o locuință de serviciu. Însă pînă acum am rămas cu primisiunea”, a afirmat Nicu, al cărui copil a putut fi văzut nu de puține ori jucînd în diverse piese.
Nominalizat pentru cel mai bun rol secundar masculin la Festivalul de Teatru-Imagine de la Tîrgu Mureș, desfășurat în acest an, actorul Gabriel Duțu este mai categoric în atitudine, chiar dacă se simte și el ca-n anii studenției. „Din punct de vedere material, fiecare actor și-a asumat de la început riscul, ne-a zis el. În ceea ce privește locuința, nu avem de ce să nu așteptăm, deoarece lucrurile bune se fac cu răbdare. Pînă cînd cei în drept se vor hotărî să ne ajute în această problemă, vom încerca să demonstrăm că merităm locuințe”. În aceleași condiții își cresc copilul de curînd apărut pe lume și soții Curucli. Calistrat Costin, directorul Teatrului „Bacovia” este de acord că „actorii au aici minimum de condiții: baie, toaletă, apă caldă și apă rece, în condițiile unor cheltuieli de întreținere modice”. El spune, însă, că nu are ce face. „Actorilor li s-a promis că vor primi locuințe și așteaptă cu nerăbdare momentul”, a spus Calistrat Costin
Artiștii băcăcuani cu care am stat de vorbă par resemnați. Se bucură de chiaria ieftină și de condițiile minime care le sînt asigurate contra sumei lunare pe care o plătesc. Ceea ce le lipsește, însă, este intimitatea, și liniștea unui cămin adevărat.
Autoritățile locale sînt conștiente de problemele actorilor și promit soluționarea cît mai grabnică. „Între instituțiile și oamenii de cultură pe care îi avem în atenție se află și actorii de la Teatrul Bacovia. Soarta lor nu ne este indiferentă, a declarat viceprimarul Dragoș Benea. Avem o listă cu toți cei care nu au locuințe și pînă în primăvara viitoare estimez să vom putea da în folosință apartamentele de pe Bucegi”, ne-a declarat viceprimarul Benea.
Pînă cînd se va rezolva această chestiune, o parte din actorii scenei băcăuane vor continua să retrăiască în fiecare zi viața din anii studenției, amintindu-ne de „fantoma de la operă”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns