Se aduna citiva insi dintr-o industrie care stabilesc niste reguli, dupa care incearca sa le impuna si celorlalti. Procedeul e ciudat, insa e legitimat de tam-tam-ul produs de „grupul de initiativa”, ai carui membri se bat cu pumnul in piept ca reprezinta chintesenta profesionistilor din zona respectiva.
Fenomenul e chiar legiferat, la un anumit nivel. Si exemplul cel mai la indemina este cel al contractelor colective de munca la nivel de ramura. Daca se aduna citeva sindicate si negociaza cu Guvernul anumite clauze, actul parafat va trebui sa fie respectat de toata lumea, inclusiv de cei care nu au semnat protocolul.
Dar, sa zicem, ca la nivelul contractelor colective ar mai fi cum ar mai fi, pentru ca, pina la urma, e vorba de drepturi obtinute de salariati.
Avem, insa, o gasca de patronate, ai caror reprezentanti se lupta intre ei. Si, pentru a-i invinge pe concurenti, aduna repede citeva firme, fac o asociatie a producatorilor si se pun pe reglementat.
Fac coduri de bune practici, initiaza regulamente si apoi incearca sa dea in cap concurentilor cu acestea.
Valoarea lor este pina la urma zero. Pentru ca aceia impotriva carora se indreapta nu au semnat nici un act prin care sa se oblige sa respecte clauzele. Insa, presiunea ramine si e destul de puternica pentru a servi ca arma in confruntarea economica.
Lasă un răspuns