• cei mai mulți directori nu știu la ce să se aștepte după ce instituțiile de care aparțin au trecut în subordinea altor ministere • șefii instituțiilor publice se plîng că n-au primit mai multe informații de la centru, în timp ce alții, de teamă sau din necunoaștere, refuză să discute pe această temă • Apele și Mediul sînt bucuroase că au rămas împreună și după remanierea guvernamentală
La mai puțin de 48 după anunțul privind noua componență a
cabinetului Năstase, efectele remanierii guvernamentale nu au
ajuns încă în teritoriu. Liderii administrațiilor publice locale din județ și directorii instituțiilor descentralizate așteptau ieri cu
interes să vadă care vor fi primele decizii ce vor fi luate de noii lor
miniștri.
Cele mai aprinse discuții s-au purtat în jurul comasării
Ministerului Administrației Publice cu cel de Interne și plecării din
Guvern a proaspătului președinte executiv al PSD, Octav
Cozmâncă. „Întotdeauna am spus că Octav Cozmîncă a avut un
mod mai personal de a privi administrația publică locală. Ioan Rus
este un bun manager și cred că acest lucru se va reflecta și în
modul în care va conduce noul minister pe care îl are acum în
subordine. Personal, sînt optimist. Așteptam de mult să se schimbe
ceva”, ne-a mărturisit primarul Dumitru Sechelariu. Și Ștefan Șilochi,
primarul din Tîrgu Ocna, privește cu încredere schimbarea
produsă la vîrf în administrația publică locală. „În multe state din
Occident, Internele sunt comasate cu administrația publică locală.
Dacă tot s-a demonstrat că lucrurile pot fi conduse eficient în acest
mod, nu văd de ce nu am proceda și noi la fel”, a fost de părere
primarul Șilochi. El a mai adăugat că nu se așteaptă ca efectele noii remanieri guvernamentale să se resimtă prea curînd în teritoriu. „Va trebui să ne vedem în continuare de treburile noastre așa cum am făcut-o și pînă acum”, a punctat Ștefan Șilochi.
Și activitatea ministerelor Agriculturii și Apelor, Pădurilor și Mediului va fi condusă de acum de un singur ministru, Ilie Sîrbu. „Este bine că am rămas împreună. După părerea mea Apele, Pădurile și Mediul trebuiau să fie în același minister. Majoritatea obiectivelor noastre sînt comune. Rămași în același minister, va fi mai ușor de obținut fonduri, dar și de făcut deconturile de cheltuieli”, ne-a declarat Emil Vamanu, directorul societății Apele Române „Siret”. Și Iulian Movilă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului Bacău, este convins de utilitatea rămînerii în același minister. În plus, inspectorul Movilă mai crede că această schimbare produsă în minister va urgenta și demersurile ce au fost luate încă de acum cîteva luni în vederea constiruirii Agențiilor Regionale de Mediu. „În privința bugetului nu cred că vom avea probleme. O bună parte dintre fondurile de care beneficiem acum sînt prin programe finanțate de UE și au destinație precisă”, a mai adăugat Iulian Movilă. Ceva mai puțin clare sînt problemele legate de funcționarea Gărzii de Mediu. „Din cîte se pare, activitatea Gărzii de Mediu va fi coordonată de Ministerul Controlului însă, deocamdată, nu știm nimic sigur în acest sens”, a precizat Iulian Movilă.
Oficialii DJTS plîng după Ministerul Tineretului și Sportului
„Înghițirea” Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC) nu a fost o veste care să-i bucure cîtuși de puțin pe șefii Direcției Județene pentru Tineret și Sport (DJTS). Inspectorii de tineret sau cei de sport din cadrul instituției așteptau cu sufletul la gură orice informație care să le limpezească nedumeririle legate de proaspăta mișcare guvernamentală, în timp ce Doina Melinte, directorul DJTS nu a ezitat să-și declare rezervele în legătură cu oportunitatea dispariției MTS. „Nu vreau să critic pe nimeni, dar nu știu dacă comasarea MTS cu Ministerul Educației este cea mai bună soluție. De bine, de rău, noi aveam o structură care funcționa, pe cînd Cluburile Sportive Școlare erau sau nu erau, iar Federația Sportului Preuniversitar și Universitar funcționează mai mult pe hîrtie. Apoi, se pune problema dacă, în noua variantă, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va putea finanța așa cum trebuie mișcarea sportivă, în condițiile în care un sportiv costă foarte mult. Oricum, eu am semnat bugetul pe tot anul, care, la o adică, se poate transfera. Însă totul este la stadiul de probabilitate, pentru că în momentul de față nici noi nu știm prea bine ce se va întîmpla. De exemplu, am auzit și variante potrivit cărora doar tineretul va trece la MEC, sportul urmînd să formeze o agenție de sine stătătoare, care va fi subordonată direct primului-ministru”, ne-a declarat Doina Melinte.
În ceea ce-i privește pe șefii Inspectoratului Școlar, aceștia au preferat, cel puțin deocamdată, să se abțină de la orice comentariu. „Nu știu dacă e treaba mea să comentez o decizie a Guvernului”, a opinat inspectorul general adjunct Ana Marchiș. La rîndul său, inspectorul general Ghiorghi Iorga a preferat să amîne discuțiile pe marginea schimbărilor ministeriale pentru săptămîna viitoare, pînă cînd se vor limpezi apele.
Și șefii județului așteaptă cu interes viitoarele schimbări pe care le presupune unificarea anumitor ministere. După ce a participat la Biroul Executiv al PSD, organizat luni seara la București, prefectul Radu Cătălin Mardare ne-a declarat ieri că la finalul întîlnirii le-a fost prezentată invitaților varianta finală a Guvernului după remaniere, însă nu s-a discutat despre efectele pe care le va avea această măsură. „Nu cred ca în teritoriu să aibă loc modificări importante, în sensul că funcționarii acestor instituții vor rămîne în aceleași birouri și își vor continua activitatea ca și pînă acum”, a spus prefectul, după care a continuat: „Evident că s-ar putea ca noii titulari ai portofoliului să facă anumite modificări. Nu cred că trebuiau schimbate ministerele, dar, așa cum ne-am propus, trebuie să facem activitatea mai eficientă, cu costuri mai reduse. Toată lumea încearcă să reducă cheltuielile, să reducă birocrația, adică să dea mai multă suplețe activității. Intenția este de a mai despovăra activitatea din anumite sectoare”, a încheiat prefectul. (Eduard CUCU, Eduard ADAM)
Lasă un răspuns