• legumele rădăcinoase nu se combină niciodată cu fructele
Iulia Barbu, administratorul unității „Farmacia naturii”, spune că cel mai sigur mod de a atenua efectele produse de anemia de primăvară este acela de a folosi preparatele pe bază de produse naturale. Unul dintre produsele pe care Iulia Barbu îl recomandă cel mai des tututor cel care se simt slăbiți după o iarnă atît grea cum a fost cea din acest an este «Energotonic». Este un produs gemoterapeutic ce conține castan, măceș și tamaric, o plantă care începe să fie din ce în ce mai cunoscută în această perioadă datorită proprietăților sale terapeutice. „În paralel cu acest produs se mai pote consuma germeni de cereale. În ultima vreme au început să apară în mai toate magazinele tot felul de preparate pe bază de germeni de grîu, orz, ovăz sau chiar orez. Mai nou, au început să apară chiar și sucuri din germenii acestor cereale. Sînt preparate presate la rece pentru a li se păstra nealterate toate vitaminele și care nu conțin nici un fel de substanțe chimice.
Nu trebuie uitat că margarina trebuie exclusă total din alimentație. Un alt amănunt de care trebuie să ținem seama este acela că legumele, mai ales cele rădăcinoase, nu trebuie combinate niciodată cu fructele. Mulți din cei care nu știu, sau nu țin seama de acest lucru au parte de o serie întreagă de disfuncții ale aparatului digestiv”, ne recomandă Iulia Barbu. Tot în această perioadă este bine ca uleiurile rafinate să fie înlocuite cu uleiurile presate la rece. Pentru completarea necesarului de vitamine și minerale, adulții pot lua cîte o tabletă pe zi iar copiii, cîte una-două tablete de Vitamina C de orice fel.
Mierea, leacul minune contra asteniei de primăvară
Atît preventiv, cît și pentru a ieși din starea de „vlăguială” fizică și
psiho-intelectuală provocată de astenia de primăvară, apiterapia
populară are remedii la îndemîna oricui. „Laptele și mierea sînt alimente care nu trebuie să ne lipsească din casă în această perioadă”, ne mai recomandă Iulia Barbu. Unul dintre leacurile minune contra asteniei de primăvară se prepară din două linguri de miere de albine, un pahar cu lapte cald și un gălbenuș proaspăt. Ingredientele se amestecă bine în lapte, pînă la omogenizare.
Preparatul obținut, numit popular și șadou sau șodou, se consumă
cald, cîte o cană pe zi, la mic dejun sau înainte de masa de prînz,
fiind recomandat în anemii, convalescență și stări de slăbiciune. O
astfel de cură durează cel puțin trei zile. Tratamentul se poate repeta după o săptămînă de pauză. Este bine ca preparatul să se consume numai în stare proaspătă, pregătit, de fiecare dată, cu cîteva minute înainte de a fi consumat. Păstrat la frigider, consumat rece sau învechit, poate provoca indigestii.
Fiind alimentul cel mai apropiat de consistența plasmei, mierea
înlocuiește mineralele și oligoelementele lipsă din sînge și acționează, totodată, și asupra hemoglobinei. Este recomandată mierea închisă la culoare. Asociată cu polen și cu tinctură de urzică, are rezultate spectaculoase. Timp de 21 de zile se consumă miere închisă la culoare, cel puțin două linguri, amestecată cu o linguriță de polen și 20 picături tinctură de urzică ce poate fi cumpărată din farmacie sau de la Plafar. Acest amestec se împarte în două, o parte se ia dimineața la ora 10.00, cealaltă parte la ora 17.00. Pentru copiii sub 10 ani, se recomandă o jumătate din cantitate, luată dimineața.
Energizante naturale
Cea mai mare tradiție în folosirea energizantelor naturale o are medicina tradițională chinezească. În afara de cunoscutul Ginseng, mai există zeci de plante de același calibru care, combinate în fel și chip dau o gamă impresionantă de produse revigorante, eficiente.
• Ginseng Royal Jelly – sînt capsule sau fiole cu extract lichid de
ginseng și lăptișor de matcă – o combinație pe cît de simplă, pe
atît de eficientă. Efectele sînt numeroase, dar cele mai notabile
sînt creșterea tonusului nervos, eliminarea stărilor de oboseală și
de depresie, reducerea armonioasă a perioadei de somn, creșterea puterii de muncă, ameliorarea anumitor afecțiuni cronice. O cură cu acest produs durează minimum zece zile. Între capsule și fiole cu extract lichid, ultimele s-au dovedit mai eficiente. Se administrează cîte o fiolă pe zi, pe stomacul gol.
• Vitoforce – este denumirea comercială a unei combinații de șase
plante chinezești, între care ginseng și chinina, sub formă de
tinctură. Este o formulă destul de complexa, care vizează trei
scopuri: sporirea vitalității, îmbunătățirea activității nervoase și a
somnului, detoxifierea. Cele mai vizibile efecte ale acestui preparat
sînt în planul vitalității, el mărind puterea de muncă și rezistența la
oboseală, normalizînd apetitul alimentar și asimilația. De asemenea, mărește imunitatea și este un ajutor prețios în
tratamentul infecțiilor respiratorii. Este de notat efectul său puternic
asupra bărbaților, cărora le sporește considerabil vigoarea, deși în
nici un caz nu le este destinat exclusiv lor. Chinina din acest
produs temperează acțiunea celorlalte componente și este un
ajutor în tratamentul bolilor însoțite de puseuri de febră.
• Sang Ginseng – este o combinație pentru ceai, ambalat în
pliculețe. Plantele din compoziția sa sînt nelipsitul ginseng, o
specie asiatică de nalbă și ceaiul negru. Este conceput exclusiv ca
un stimulent rapid, spre deosebire de produsele prezentate pînă
acum, care își fac bine simțite efectele și peste cîteva zile. Este
folosit mai ales pentru susținerea activității intelectuale intense și combaterea rapidă a stărilor astenice.
• Bitterul suedez – este un remediu pe cît de celebru, pe atît de
puțin cunoscut. Majoritatea diferențierilor se fac între bitterul mare
(cu 32 de plante) și bitterul mic (cu 16 plante). În comerț, însă, sub
aceeași denumire găsim o varietate de produse care au în comun,
probabil, doar alcoolul cu care sînt preparate. Observația
generală, făcută în funcție de rezultatele practice obținute, este că
bitterul de import este mult mai slab decît sortimentele produse în țară, chiar și în formule mult simplificate. O cură de o lună cu un bitter suedez bun este foarte eficientă primavara. Aceasta pentru că
ajută organismul să se dezbare de toxine, favorizează toate
procesele naturale de eliminare, normalizează digestia și apetitul.
Ca stimulent, acționează asupra digestiei și sistemului nervos în
primul rînd, fiind un medicament redutabil contra stărilor de astenie
nervoasă, digestivă și musculară, contra anumitor forme de
depresie. Este bine să nu depășiți doza de trei linguri din acest preparat pe zi.
• Energizante din produse apicole – În afară de tonicele chinezești, acum sînt foarte „la modă” tonicele obținute prin asocierea produselor pe bază de miere de albine cu plante medicinale. La ora actuală, orice preparat din plante sau produse apicole este însoțit de un prospect în care este clar descris modul și dozele în care se administrează. Este important, însă de știut că:
– orice tonic se administrează pe stomacul gol, în afara cazurilor în
care prospectul are precizari speciale în acest sens.
– tincturile se administrează întotdeauna diluate în apă – minimum
100 ml la o lingură de tinctură. În medicina asiatică se spune că
cel mai bine este ca apa în care se diluează trebuie să fie puțin
calduță.
– pulberea din capsule se ține sub limbă înainte de a o înghiți.
– nu se amestecă niciodată tonicele între ele și nu se iau la
intervale mai scurte de un sfert de oră unul de altul.
– întreruperea unei cure duce adesea la diminuarea la cel puțin pe
jumătate a efectelor. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns