6 octombrie 1905. Ambasadorul român în capitala Franței își așează lornionul pe nas și cu emoție citi editorialul „Prietenii noștri români”, publicat în prestigiosul cotidian parizian „Le Figaro”. Semnatarul lui, celebrul Pierre de Coubertain: „România este o frumoasă și fermecătoare țară”. De-a lungul timpului, Franța a ajutat la Unirea Moldovei cu Țara Românească. În aceeași zi, la Iași și la București, prințul Cuza este ales ca domn. Bizuindu-se pe sprijinul Franței… noul ales se intitulează prinț de România și a putut astfel proclama concetățenilor săi: Națiunea română a fost întemeiată. Firește, articolul din „Le Figaro” a avut un răsunet în toată România. „L’Independence Roumaine” și „La Roumanie”, cotidianele bucureștene, îl reproduc, la 11 octombrie 1905, în întregime.
Emoționat de interesul pe care publicul bucureștean l-a acordat articolului său acesta scrie, două săptămîni mai tîrziu, o scrisoare ce va fi publicată de „L’Independence Roumaine”, prin care Pierre de Coubertain mărturisea că este recunoscător presei române pentru primirea articolului său din „Le Figaro”. Mai mult, Coubertain, la 7 decembrie 1905, ia inițiativa de constituire a Asociației de prietenie franco-română. „Le Figaro” nota: „P. de Coubertain a hotărît să constituie o grupare franco-română a cărei sarcini ar consta, în afara oricărei ingeriențe în domeniul politicii, în cultivarea sentimentelor de prietenie și în a face să se nască ocaziile de apropiere între Franța și România. Sediul acestei grupări este Paris și vor transmite cu plăcere fondatorului ei adeziunile provizorii – necomportînd angajamente financiare – care vor fi transmise de cititorii noștri”.
La mîna generoasă întinsă de Coubertain răspund, la 26 ianuarie 1906, un grup de personalități: „Sîntem convinși de bunele efecte după realizarea proiectului dv.; el răspunde celor mai dragi dorințe ale românilor, care au avut întotdeauna pentru Franța afecțiunea cea mai vie și cea mai profundă. Astfel, ne grăbim să vă trimitem, încă de pe acum, deplina și întreaga noastră adeziune”. Vor fi 82 de semnături, printre care ale juristului Constantin Dissescu, președintele Academiei Române, Barbu Ștefănescu Delavrancea, filozofului Constantin Dumitrescu – Iași, arhitectului Ion D.Berlindei, chirurgului Thoma Ionescu, avocatului Ioan Cantacuzino, dramaturgului Alexandru Davila, poetului Alexandru Macedonski, actorului Aristide Demetriade, băcăuanului dr.C.I.Istrati.
În anul 1979, la Lausanne, va fi publicat volumul de amintiri „Memoires Olympiques” al lui Pierre de Coubertain, sub îngrijirea Comitetului Internațional Olimpic și Geofrei de Nanacelle, strănepotul lui. Spre mîndria noastră, a românilor, „părintele Jocurilor Olimpice”, așa cum scris Victor Bănciulescu, face și referiri la cîteva personalități din România: astfel, în 1900 a fost și prințul Bibescu, figurînd pe lista de protocol al acestuia pe locul 23.
Pentru anul 1912 citează, printre comitetele olimpice naționale care își consolidează autoritatea, și pe cel din România. În fine, în 1924 este consemnată prezența la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, alături de președintele Republicii Franceze, a prințului regal și a principesei de România.
Pierre de Coubertain rămîne în amintirea poporului român nu numai ca întemeietor al jocurilor olimpice moderne, ci și ca unul dintre marii lui prieteni. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns