Rememorări

Moineștii, jurnalistica și literatura

M. Cosmescu Delasabar

Am aflat din presă că orașul Moinești se pregătește de sărbătoare și că în întîmpinarea „Zilelor” sale, Biblioteca Județeană va dedica un număr din publicația sa „Cartea”, sub emblema poetului Tristan Tzara. Inițiativă lăudabilă pentru forurile culturale și administrative locale și prilej pentru moineșteni- și nu numai pentru ei- de a evoca momente și personalități din istoria acestei vechi așezări a județului Bacău, un simplu sat pe vremea domnitorului Gheorghe Ștefan, care cumpăra „niște părți de ocină” , prin intermediul „boiarului domniei mele Grigorie comisul”, pe la văleatul 7162 august 14″. (Ghibănescu- „Surete și izvoade”, vol. IV 1908, Iași).

Se știe că, pe măsură ce exploatarea petroliferă ia o mare amploare de-a lungul veacului XIX, satul Moinești devine comună urbană (1912) și reședință de plasă (Tazlăul Sărat), pentru ca, în veacul următor, tîrgul de odinioară Moinești să devină un oraș modern, cu un potențial industrial și turistic- balnear deschis spre o deosebită valorificare; dar și un centru cultural cu reale pretenții de a intra în istoria culturală a județului, cu vădite valori spirituale.

Astfel că în anul în care profesorul Gr. Tăbăcaru și poetul G. Bacovia întemeiau la Bacău „Ateneul cultural” (1925), în tîrgul înconjurat de sonde apărea gazeta lunară Moineștii de mîine, în preajma sărbătorii Crăciunului, avînd ca director pe Unom Cumsecade, iar ca redactor pe Celce Știetot. De fapt, o foaie cu două pagini, „vizînd realități triste sau ridicole ale Moineștilor” (Gh. Pătrar).

Zece ani mai tîrziu (1936) apărea o altă publicație „bilunară” a cercului cultural B. Zeiling, „Cuvîntul nostru”, care se voia „O tribună culturală a acestui tîrg, cu largă ospitalitate pentru toți intelectualii moineșteni”. Nu apar decît două numere.

Cea mai importantă publicație a Moineștilor apare, însă, în februarie 1932, „revista de critică și literatură” Orientări, o revistă de factură gîndiristă, care strînge în jurul ei învățătorimea și preoțimea satelor din județul Bacău. Directorul ei, preotul Const. R. Cristea, atrage în comitetul de redacție intelectuali și condeieri de marcă precum: B. Iordan, autorul romanelor „Elevul Dima dintr-a VII-a” și „Normaliștii”, poetul Octav Sargetiu, V. Dobrescu, C. Pascalini, I. Lovin ș.a.

Fapt curios, nici în această revistă și nici în celelate publicații apărute anterior, la Bacău sau Moinești, nu apare numele lui Tristan Tzara. El va întemeia la București revista efemeră „Simbolul”, împreună cu Ion Vinea (1912) și va porni apoi pe cărerile poeziei avangardiste din Europa, uitînd de meleagurile moineștene unde s-a născut. În schimb, revista Orientări, care a apărut pînă în 1949, a lansat un mare prozator, Toma Spătaru (Const. R. Crișan), care va semna versuri și proză încă în paginile acestei reviste. Între scriitorii moineșteni, trebuie să-l amintim, mai întîi, pe Alexandru Gheorghiu Doinaru, născut la Văsiești (lîngă Moinești), la 22 februarie 1882. Plecat pentru studii la Bîrlad și București, cutreieră orașele Moldovei, oprindu-se la Iași, colaborează la revista Semănătorul și la alte reviste din Moldova. Autor a cinci volume de scrieri originale și două traduceri (Maupassant și M. Twain), Al. Gh. Doinaru este apreciat de G. Ibrăileanu, care, într-un articol din Viața Românească (1906), îl considera că face parte „din aceeași familie de spirite cu Anton Bacalbasa și Ranetti”; iar E. Lovinescu îl menționează în a sa „Istorie a literaturii române contemporane”, într-un capitol dedicat genului de literatură în care au excelat: G. Topârceanu, G. Ranetti, Cincinat Pavelescu ș.a.

Marius Mircu, într-un articol publicat în ziarul Bacăul (1931), intitulat „Pantheonul Bacăului”, îl considera pe Doinaru „cel mai de temut dintre epigramiștii băcăuani”, referindu-se în special la vol. „Lambriorisme”, publicat la Bacău.

Cele mai multe din schițele sale din volumul „Călugărul Gherasim” sînt inspirate din realitățile contemporane și mai ales din viața oamenilor de prin locurile natale. Iar după 1930, cînd se retrage în tîrgul natal, el continuă să trimită epigrame și sonete ziarelor băcăuane (în special Bacăul), printre care șapte sonete dedicate orașului Moinești. Citez din „Sonetul VI”: „Sărmane tîrg, tu ai o farmacie,/ În care domnișoara X împarte/ Din sticle aproximativ deșarte/ Bolnavilor dorita doctorie”. Și finalul din „Sonetul VII”: „Durerea prinde fier și se dezvoltă,/ Căci sărăcia este uriașă,/ Și lumea-i pregătită de revoltă. // Și cînd mereu a tot crescut amarul,/ În aer sună vocea patimasă: / S-au înțeles brutarii cu primarul!” (Vezi capitolul dedicat lui Alex. Gh. Doinaru în cartea mea „Și-au găsit Bacăul…”, Ed. Egal, 1999).

Celălalt scriitor moineștean, Toma Spătaru, afirmat la revista „Orientări” și consacrat prin publicarea unei lungi nuvele, „Descătușarea” în culegerile literare „Plaiurile Bistriței” (1956 și 1958), și a primului volum din romanul – ciclu intitulat „Zbateri” (1958) la ESPLA, republicat de curînd la Ed. „Curtea Veche”, precum și alte scrieri publicate în revistele centrale (Gazeta literară), din care unele semnate alături de Paul Anghel, alt scriitor băcăuan lansat în vremea aceea de cenaclul „N. Bălcescu” din Bacău; toate acestea, motivînd, fără urmă de tăgadă, datoria moineștenilor și a băcăuanilor de a-i evoca cu prilejul „Zilelor Festive” din acest an. Și nu numai atît: repudiate și condamnate decenii întregi în sertare și praf, aceste lucrări ar trebui să apară în librării și biblioteci, pentru ca generațiile de azi și din viitor să le cunoască și să realizeze că ținutul Bacău a avut și are o cultură bogată și plină de învățăminte cu care se poate mîdri.

Să recapitulăm: 1882- 120 de ani de la nașterea scriitorului Al. GH. Doinaru; 1912- 90 de ani de cînd Moineștii a devenit comună urbană; 1913- 70 de ani de la apariția revistei „Orientări”, condusă de scriitorul Toma Spătaru – suficiente date care să justifice, anul acesta, sărbătoarea orașului Moinești.