Numărul candidaților la cea de-a doua sesiune de Bacalaureat din acest an a crescut, conform centralizării finale a datelor de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Astfel, dacă în urmă cu câteva zile cei înscriși pentru examen erau 2530, în prezent, potrivit informațiilor provenite de la ISJ Bacău, numărul acestora, care este și definitiv, a ajuns a 3002.
Creșterea numărului de candidați a dus și la necesitatea reorganizării Centrelor zonale de examinare și a Centrelor propriu-zis în care se va susține examenul în județul Bacău. Astfel, la nivel zonal, centrele au fost stabilite ca fiind Școala „Al. I. Cuza” Bacău, Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, respectiv Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci” Onești, centrele de examinare arondate acestora fiind colegiile băcăuane „Henri Coandă”, „Grigore Antipa”, „Ion Ghica”, „Anghel Saligny” și „N. V Karpen”, respectiv colegiile tehnice „Grigore Cobălcescu” Moinești, „Dimitrie Ghika” Comănești și, în Onești, „Gh. Asachi” și „Petru Poni”. Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalureat se desfășoară în intervalul 19 – 30 august, afișarea finală a rezultatelor fiind programată pentru data de 5 septembrie. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns