~4 min lectură • 0 comentarii

Replică PNL Bacău: „Când marionetele capătă glas, spun minciuni și lucruri trăznite!”

Redacția Ziarul de Bacău

Continuă replicile acide între PNL și PSD, pe tema stării drumului județean din comuna Gura Văii, județul Bacău.

Dacă ieri a fost rândul președintelui CJ, Sorin Brașoveanu, să atace conducerea PNL Bacău, azi deputații Ionel Palăr și Tudorița Lungu, președinte, respectiv vicepreședinte, la organizația județeană liberală să răspundă criticilor:

Când marionetele capătă glas, spun minciuni și lucruri trăznite!

S-a trezit Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, din amorțeala cu care ne-a obișnuit! După patru ani în care s-a prefăcut că ar conduce județul Bacău, dar n-a fost, de fapt, decât marioneta șefului său de la PSD, Dragoș Benea, domnul Brașoveanu pare deranjat de realitatea de la Gura Văii. Acolo unde un drum realizat în vremea lui ”șefu´”, în 2014-2015, s-a făcut praf după ce a ieșit din perioada de garanție, iar Consiliul Județean Bacău, care îl are în administrare, refuză să mai finanțeze reparațiile. Vin alegerile și primarul din Gura Văii, care a fost vocal și a cerut bani, trebuie musai pedepsit, pentru simplul fapt că este membru PNL.

Reamintim domnului Brașoveanu că este președintele Consiliului Județean Bacău, o funcție în care ar trebui să fie preocupat de activitatea administrativă și mai puțin de cea politică. Din păcate, folosește spațiul de exprimare al instituției publice, pentru a tranșa chestiuni de la PSD! Într-un comunicat de presă, cu vorbe multe și amestecate, aruncă acuzații și minciuni, așa cum a învățat de la ”șefu´”!

Domnule Brașoveanu, v-ați încurcat! Recunoașteți în comunicat că drumul de la Gura Văii a fost reparat de mai multe ori, în perioada de garanție. Prin urmare, o lucrare proastă! Recunoașteți că ar avea nevoie de o reabilitare complexă! De ce nu a făcut-o ”șefu´”, așa cum ar fi trebuit, în 2015, și și-a bătut joc de oamenii din Gura Văii, care acum fac slalom printre gropi? De ce pasați acum responsabilitatea spre alte instituții ale statului, când drumul este în subordinea CJ Bacău și refuzați să alocați fonduri? Niște bani care nu sunt ai dvs., pe persoană fizică, ci ai contribuabililor!

Rușinos că vă lăudați cu fondurile alocate pe timpul stării de urgență, dar uitați să suflați vreo vorbuliță despre sutele de mii de euro care au venit de la Ministerul Sănătății pentru spitalele din județ sau despre faptul că lucrările de la etajele 4 și 5 ale Spitalului Municipal Bacău vor fi decontate din fonduri europene! Cum, la fel de jenant, este că vă plângeți de situația de la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului, târâtă, în ultimii patru ani, în niște jocuri politice și financiare rușinoase. Un subiect asupra căruia promitem să revenim!

Impardonabil, domnule Brașoveanu, limbajul pe care îl folosiți în spațiul public. Ne întrebați ce am făcut în Parlamentul României? Spre deosebire de dvs., vă privim în ochi și vă spunem: ne-a păsat! De oameni, de județul Bacău, de legile acestei țări! Iar activitatea noastră este una transparentă și cuantificabilă! Fumigenele aruncate de dvs. nu pot acoperi realitatea, iar ceea ce faceți nu demonstrează decât că ”onoarea” și ”cei 7 ani de acasă” sunt valori care vă sunt necunoscute. Ați învățat bine toate lecțiile pe care vi le-au predat ”maeștrii” de la PSD!

Deputat Tudorița Lungu

Deputat Ionel Palăr, președintele PNL Bacău

  • sursa: comunicat de presă
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.