– accesarea primei linii de finantare este asteptata in perioada august – octombrie
Presedintele Consiliului de Administratie al societatii Rafo Onesti, Miroslav Dermendjiev, directorul general al societatii, s-a declarat mai hotarit ca niciodata sa inceapa si sa finalizeze proiectul de modernizare si de repornire a rafinariei, in cele doua etape anuntate anterior. Ceea ce se asteapta acum, pentru declansarea primei etape, este accesarea liniei de finantare, pentru care conducerea societatii a batut, deja, palma cu finantatorii. „Daca insititutia financiara isi respecta angajamentele concretizate prin analiza amanuntita a documentatiilor elaborate de executivul Rafo (proiecte, materiale, utilaje, echipamente), exista posibilitatea reala ca in perioada august – octombrie sa fie accesata resursa de finantare. Totusi, avind in vedere ca de multe ori in ultimii ani am avut premise aproape sigure de inchidere a Planului de Reorganizare, de primire a unei garantii de stat si a unor surse de finantare, dar care s-au blocat in ultimul moment, Miroslav Dermendjiev si-a luat o marja suplimentara de siguranta. „Chiar daca am aconvingerea suta la suta ca vom avea linia de finantare aprobata – a spus presedintele companiei -, pina in momentul in care prima tranta de bani nu va intra in conturile societatii nu mai spun ca finantarea este realizata.”
Intirzierea repetata a inceperii programului de modernizare si de repornire a instalatiilor a dat posibilitatea aparitiei si a unor scenarii negativiste, dar pe care liderul Sindicatului Rafinorul, Ion Marian, a tinut sa le combata. „Garantia de stat in vederea accesarii unor credite bancare, promisa printr-un memorandum semnat cu Guvernul Romaniei in anul 2009 – a precizat Ion Marian – a ramas sub semnul intrebarii pina astazi. Este, desigur un moment de ingrijorare, care a determinat si retragerea bancii Goldman Sachs din proiectul de finantare, la finalul anului 2010. Dar, s-au cautat alte solutii de parteneriat si finantare, care s-au concretizat prin semnarea de contracte si s-a batut palma in sensul intelegerii cu o unitate de finantare care este dispusa de a finanta prima etapa de lucru. Personal, in calitate de lider al sindicatului sper sincer ca in aceasta perioada sa nu apara alte aspecte negative care sa blocheze accesarea liniei de finantare.” Si, foarte important pentru salariatii de la Rafo, sintem informati ca pina acum nu s-a discutat nicio varianta de disponibilizare colectiva sau partiala de personal, nici de la 1 august, nici de la 1 septembrie si nici de la 1 octombrie.
Liderul sindicatului Rafinorul a formulat si citeva argumente in sprijinul opiniilor sale cu privire la repornirea rafinariei, pe care insa le vom prezenta in articolul din editia urmatoare a ziarului. De asemenea, vom prezenta si precizarile facute, pe acelasi subiect, de ing. Alexander Gadeteskiy, directorului general adjunct tehnic al Rafo.
Lasă un răspuns