DUMITRIȚA
Nașul meu de botez avea o soră pe care o chema Dumitrița. Locuia, undeva, la țară, dar cînd venea pe la noi – eram vecini cu nașul și întotdeauna trecea și pe la maică-mea – mă minunam cît era de frumoasă, o priveam îndelung, iar ea îmi ciufulea părul. Avea ochii albaștri, sprîncenele îi erau negre, negre, iar fruntea, albă, strălucea, parcă, în bătaia soarelui. Am întrebat-o, o dată, de unde-i vine numele și ea mi-a zis că de la o floare de toamnă, o floare care, prin frumusețea-i, amintește de zilele senine de primăvară și de vară… Și iată că ieri, în „piața de flori” fiind și privind puzderia de Dumitrițe din ghiveciul adus de florar am revăzut, pentru o clipă, chipul Dumitriței, sora nașului meu de botez, plecată, vai, de atîția ani, în Eternitate…. Am luat un fir în mînă – culoarea ochilor mătușii mele – și florarul m-a întrebat dacă vreau să cumpăr, că le dă cu numai zece mii buchetul… Mi-a fost îndeajuns că le-am văzut și mirosit și mi-am bucurat ochii și sufletul privindu-le îndelung. Da, oamenii aceștia, cultivatorii de flori, adică, merită tot respectul și toată admirația noastră. Constantin Sicu, și doamna Nuța, soția sa, sînt florari… adevărați. „Noi nu cumpărăm florile ca, după aceea, să le vindem…. Noi le cultivăm… Eu m-am născut între flori și le iubesc ca pe ochii din cap” – îmi spune Constantin Sicu, pe care-l știu de pe vremea cînd lucra în cooperație, acum fiind pensionar de boală și florar. Crizanteme, Dalii, Trandafiri și Dumitrițe… Flori de sezon, în afară de trandafirii care se încăpățînează să înflorească și acum, la mijloc de octombrie… „Ferma” lor de flori se află pe Calea Romanului, la numărul 224… Iar roadele, aici, în „piața de flori”, unde uiți că ești în … piață. Știu, din propria experiență, că dacă mă simt mai obosit, mai agitat, oricum, dacă nu-s în toate apele mele, și vin aici, în acest binecuvîntat spațiu din piața centrală, uit de toate relele din mine și de pe pămînt. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns