Călător prin California și „Vestul Sălbatic” (6)
Pe malurile fluviului Colorado
Așa precum binecuvîntatul fluviu african – Nilul – își are începuturile de drum în îndepărtatele ape ale unui imens lac („Victoria”), ori Lena siberiană în fascinantul Baikal, și fluviului Colorado i-a fost predestinat un nou început tot în apele unui mare lac – Mead. Cu multe decenii în urmă, talentați constructori de hidrocentrale au cutezat să scurteze drumul bătrînului fluviu în favoarea unei imense acumulări acvatice intramontane. Interese economico-sociale deosebite, între care un prim-loc îl ocupa îndrăznețul plan de ctitorire a celebrului Las Vegas, au lezat întrucîtva dreptul la existență al fluviului. Marele oraș-stațiune, renumit pentru distracțiile ce le oferă unei lumi întregi, cerea apă din abundență și multă electricitate. De unde acestea într-un întins și amețitor deșert sugrumat de sinistre înălțimi stîncoase și neospitaliere? Răspunsul s-a găsit: dintr-un mic lac de acumulare. Așa s-a născut, pe o mare parte a cursului mijlociu al fluviului Colorado, lacul Mead, obiectiv economic (și turistic) de mare importanță pentru statele Nevada și Arizona, la realizarea căruia și-au adus contribuția deopotrivă.
Parcă înțelegînd situația apărută, fluviul, ascultător, s-a resemnat. N-a făcut nici un „apel” la înalte foruri internaționale împotriva acestei lucrări a omului. El continuă să-i soarbă izvoarele de pe colinele Denver-ului (capitala statului Colorado) și înfrățindu-se cu Green Rock, cu San Juan, cu Micul Colorado și alți afluenți își urmează curgerea peste Podul Colorado, salută împrejurimile captivante ale Marelui Canion și, după vreo mie de kilometri de drum se prăvale în adîncurile lacului Mead, de existența căruia atîrnă viața Las Vegasului și a multor altor localități din zonă.
O șosea special amenajată leagă drumurile Nevadei de marele lac. Zilnic, mii de automobiliști sînt ademeniți de frumoasa priveliște oferită de întinsul luciu de apă, de sutele de ambarcațiuni care, ca niște năluci, apar sau dispar printre versanții stîncoși scufundați în apă pînă la brîu. Jos, însă, la frontiera cu Arizona, mîndru și ospitalier, își salută oaspeții Hower Dam. E marele baraj al lacului, un ingenios stăvilar sub care duduie continuu turbine hidroenergetice de mare randament ce alimentează o încrengătură de rețele electrice cu destinații aproape necunoscute. Principala magistrală electrică însă (ca și uriașele apeducte subterane) vizează orașul Las Vegas, bucurînd deopotrivă atît pe cei mai bine de 1 milion de locuitori stabili ai urbei (aproape jumătate din întreaga populație a statului Nevada) cît și zecile de mii de turiști ce sosesc aici, zilnic, atrași nu numai de jocurile de noroc și efemerele momente de amor, ci cu deosebire de frumusețile inegalabile ale celebrului oraș- stațiune, pentru că, înainte de toate, Las Vegas-ul e o încîntătoare oază de recreere, cu peste 50 de hoteluri de lux, cazinouri, săli de spectacole și o largă rețea de magazine – toate puse în valoare la înalți parametri comerciali. În cele din urmă altruismul fluviului Colorado a dat splendita aură pe care o etalează astăzi orașul Las Vegas.
Dar Colorado? Unde-i Colorado?- se întreabă numeroși turiști care tocmai călcaseră malul vestic al bătrînului fluviu. Colorado era undeva, prin apropiere. Era sub ecluzele uriașului baraj și se pregătea – după o întrerupere nedorită de el, pentru un străvechi traseu de încă o mie de kilometri. Un drum lung, numai de el cunoscut, șerpuind paralel cu granițele Nevadei, Arizonei și Californiei, ca apoi, obosit, să se lase ademenit- pe tărîm mexican- de apele îmbietoare ale Golfului Californiei. Bun rămas, blîndule și bătrîne fluviu! (Toma JĂMNEALĂ) (Va urma)
Lasă un răspuns