Călător prin California și „Vestul Sălbatic”
Chemarea Holywood-ului
Pe la ceasurile 11.00 ale zilei de 29 mai părăseam malurile încîntătorului Mead și, după o ușoară atingere a fascinantului Las Vegas, în semn de rămas bun, ne avîntăm spre supra-aglomerata autostradă „15”. Drum fără popas, prin „Vestul Sălbatic”, pînă la Barstown, unde ne-am ospătat de prînz, într-un cochet restaurant. Repetasem circa 250 de kilometri pe un traseu parcurs la venire pentru că nu era altul mai convenabil către îndepărtatul Los Angeles.
Trecuse de orele 15.00 și de „orașul îngerilor” ne mai despărțeau 500 de kilometri. Drumul însă era excepțional. Fîșii de marmură, nu altceva; cu marcaje moderne vizibile de la mare distanță, cu bandă de rezervă, cu cabine telefonice și locuri de popas. Cu peste 100 de km la oră ne strecurăm prin defileul munților San Antonio, nu mai înalți decît Bucegii noștri, ori Ceahlăul sau Parîngul. Cine știe cîte drame și tragedii s-au consumat aici, printre temerarii căutători de aur ale căror trudă și cutezanță au înnobilat renumitele orașe californiene?!
Și furați de asemenea gînduri, de închipuite imagini despre înfățișarea acelor efemere așezări și exploatări aurifere, aproape că pierdeam din atenție peisajul mereu în schimbare, în care vegetația absentă aproape cu desăvîrșire pe sute și sute de kilometri parcurși – se afirma tot mai mult. Dar în apropiere de localitatea Claremont autostrada „15” este „înghițită” de o alta, mai importantă, nr. „10”, care venea din sud-estul spațiului american conducîndu-ne către periferiile sudice ale unei incomensurabile așezări, punctată ici-colo de cîțiva „zgîrie nori”. Eram deja la porțile Los Angelesului, dar pe care încercam să le deschidem cu ajutorul hărții turistice avută la îndemînă. Amurgea și, după o oarecare derută, ne înscriem pe traseul bulevardului La Brea, la capătul căruia se afla locul nostru de cazare. Nu cred să fie vreun automobilist venit pentru prima oară în acest interminabil oraș, care să nu se fi rătăcit prin hățișul întortocheat al rețelei rutiere, în pofida acelor monumentale artere suspendate care, ce-i drept, dau un anume farmec”orașului îngerilor”. Spre deosebire de San Francisco, Oakland sau Las Vegas, cu bulevarde și străzi largi și spiralate, Los Angeles se înfățișează cu o urbanistică rutieră haotică, aproape dezordonată. O ușoară abatere către est ori sud-est te duce spre Grenalde, Pasadena ori Santa Anita, iar către vest și nord- vest la Santa Monica, West Wood ori renumitul Beverley Hills și alte localități -satelit ale uneia din cele mai mari aglomerări urbane ale globului: enormul Los Angeles, al doilea mare oraș al Americii, cu nu mai puțin de 12 milioane de suflete stabile.
Așa că circulăm lent prin bulevardul Los Brea, cu furnicarul său de autovehicule și urmărim cu atenție motelul unde ne așteaptă locul de cazare. Se înnoptase deja cînd urcam scările la „Holiday Inn Expres” – un motel tip al unei mari companii hoteliere cu „tentacule” întinse spre toată America. Aici, locuri de parcare doar pentru 40-50 de mașini, iar numărul camerelor mai puțin de 100 dispuse pe două nivele, în formă de careu, cu o piscină la mijloc. Plăcut, dar nu extraordinar, deși prețul de cazare se aproprie mult de cel cu care am fost taxat la Las Vegas. Aceasta-i situația în marile așezări urbane asaltate de turiști. Și Los Angelesul e copleșit permanent de către vizitatori. După formalitățile de cazare, mîncăm, sumar, la un mic restaurant de pe La Brea. De cine anume îmi amintește numele acestui bulevard? Mă ajută fiul meu, readucîndu-mi aminte vești din jurnalele despre tragicele evenimente de la începutul verii anului 1992, cînd populația de culoare din Los Angeles (foarte densă în zona bulevardului nominalizat) s-a răsculat împotriva autorităților, nemulțumită de modul superficial în care au fost judecați cîțiva polițiști pentru lezarea corporală a unui motociclist de culoare. Pentru stăvilirea ostilităților a fost nevoie de intervenția unor forțe de ordine și a armatei. Au murit atunci 53 de oameni, s-au înregistrat peste două mii de răniți și pagube materiale de 1,3 miliarde de dolari. Tragic eveniment!
E plină seară și străzile, magazinele, sediile societăților comerciale și ale instituțiilor te fascinează cu luminozitatea lor. Ne plimbăm puțin pe La Brea, apoi pe bulevardul Hollywood. Trotuarul pe care călcăm e presărat cu sute de stele aurii încrustate în ciment și sub fiecare cîte un nume, în amintirea veșnică a marilor vedete de altădată ale cinematografiei mondiale. Ceva mai încolo, spre inima orașului, o construcție mai veche cu arhitectură aparte. Era „Mann’s Chinese Theatre” („Casa Teatrului Chinezesc”), sub a cărei cupolă, decenii la rînd au vibrat și vibrează încă tumultuosul vulcan al emoțiilor decernării premiilor Oscar. Ne reîntoarcem la motel, copleșiți de frumoase aduceri aminte despre marile figuri ale ecranului cinematografic și ne pregătim pentru o altă zi, poate mai frumoasă. Începusem să simt deja bucuria chemării Holywoodului. (Toma JĂMNEALĂ)
Lasă un răspuns