REPORTAJ PE GLOB Welcome to Canada!

Ce-ar mai fi de spus…?

„Domnule, dacă tot ai fost în Canada și ai stat nouă luni de zile, scrie și ceva comparativ, adică, între noi și ei. Adică unde sîntem noi și cam pe unde-s ei?” Asta mi-au spus-o mai mulți prieteni, cunoscuți, care mi-au citit, în „Ziarul de Bacău”, reportajele publicate din, hai să-i zic!, experiența mea canadiană. Am încercat să evit subiectul, argumentînd că, în fapt, n-am avut la îndemînă materiale oficiale, care să-mi completeze documentările. Apoi, unde am fost eu nu e toată Canada, ci o bucățică dintr-o mare provincie, Ontario, iar Canada are zece provincii. Iată, însă, că amicul și colegul Mihai Buznea, redactor la „Ziarul de Bacău”, a pus problema mai prietenește: „Încearcă o comparație, cred că ar fi interesantă, de aici, de la noi, nu mai zic din județ, cunoști cam totul, iar acolo, cu spiritul tău de obserație. Și, pe urmă, ar fi interesant pentru cititori și chiar pentru tine să-ți închei ciclul de reportaje cu un asemenea articol”. „Mișule, i-am răspuns, cum pot eu să scriu, de pildă, că satul nostru, de aici, din județ, de pe partea stîngă și chiar dreaptă a Siretului, e undeva prin Evul Mediu față de satul canadian? Da’ ce zic eu, sat canadian, că acolo, de fapt, nici nu există sate, așa cum le știm noi. Alea sînt orașe mici, moderne, cu toate utilitățile, iar fermierii muncesc pămîntul numai mecanizat, au suprafețe întinse, sînt profilați pe ferme în care cultivă porumb, grîu, pe ferme în care cresc numai bovine, pe ferme pomicole și viticole”. „Ei bine, nu scrie despre asta, dacă te simți jenat, scrie despre altele, vezi tu ce, că nu cred eu că n-ai avea ce scrie”.

Într-o zi de prin iulie 2002, vine Luci de la serviciu avînd la ea „Toronto Star”, adică unul din cele două mari cotidiene – mai e „Toronto Sun” – care apar la Toronto. „Hai să-ți citesc ceva, tată!” Și-mi citește o știre în care era vorba despre un agent de circulație care și-a amendat, cu o sumă destul de mare – acolo amenzile sînt și de 5.000 dolari – șeful direct pentru că a depășit cu mult viteza legală. „Ăsta – i-am zis – de mîine își caută alt serviciu”. „Ba nu-i deloc așa. Aici legea e pe post de dictatură”. Atunci mi-am amintit că lucrul acesta mi-l spusese chiar un canadian „autentic”, Paul, administrator la școala unde învață nepoțica mea. „La voi, în România, ați scăpat de dictatură. Noi nu. Dar la noi e dictatura Legii”. Așa mi-a zis bărbatul acela de 40 de ani, iar eu am cam trecut cu vederea ceea ce mi-a spus. Acum, fiică-mea mi-a adus un argument concret. Continuînd pe un alt plan, aș mai adăuga că, în timp ce am stat în Canada, atît în presa scrisă, cît și în cea audio-vizuală, n-am putut să văd dacă pe acolo există corupție și corupți, dacă muncitorii ies în stradă pentru că, pur și simplu, nu mai au ce mînca și cu ce-și plăti datoriile la stat. E drept, au fost două greve – ale funcționarilor publici și lucrătorilor din Salubritate – , dar lucrurile s-au rezolvat „cuminte”, fără izbucniri de revoltă. Am mai observat, vorbind tot despre Lege, că prin parcuri, prin restaurante, prin birouri, nu se fumează. N-am văzut fumător pe stradă, n-am văzut nici un „chiștoc” aruncat pe stradă. Există o lege strictă privind fumatul, iar Legea e respectată. N-am văzut, de asemenea, măcar un ins beat, sau vreunul bînd bere sau vin sau altă băutură alcoolică „în spatele” magazinului de băuturi, ori în vreun parc. Ori, poate, nu i-am văzut eu, iar ei or fi fiind… Și mi-am mai amintit un lucru acum două zile cînd, în centrul orașului în care trăiesc, a trecut pe lîngă mine o frumusețe de BMW, eu fiind pe trecerea de pietoni, iar „frumusețea” avînd peste 60 la oră. Mi-am amintit în acel moment cu o anume nostalgie de Toronto, de trecerile de pietoni și de cozile de mașini oprite la trecerea mea și nu numai a mea, de respectul acordat pietonului. E drept, pe acolo nu prea vezi Mercedesuri sau BMW-uri sau alte mărci de astea „țipătoare”, ca la noi. Pe acolo oamenii sînt ceva mai… săraci, doar cei care au firme de zeci și zeci de ani își permit luxul de la noi, așa că „amărîtele” lor de Toyote, sau Nissan, sau Ford, sau Dodge „își permit” să oprească atunci cînd pietonul intenționează să pună piciorul pe trecere.

Societatea canadiană e întrutotul informatizată. Îți plătești chiria și impozitele prin calculator sau CEC; mergi la cumpărături în cel mai neînsemnat store și-ți vei putea plăti produsele achiziționate cu ajutorul cardului, căci peste tot sînt aparate de înregistrat cardurile. Sigur, poți plăti și cu bani lichizi, dar dacă te afli în situația că ceea ce ai luat din magazin întrece valoarea banilor din buzunar, apelezi, fără probleme, la carduri. Îți cauți serviciu, internetul îți oferă o mie și una de soluții. N-ai chef, în seara aceasta, să-ți faci acasă o omletă, transmiți mesaj, pe calculator, la Restaurantul chinezesc sau italian sau rusesc sau englezesc sau românesc și, într-o jumătate de oră, îți sosește acasă tot ce-ți dorește inima. De departe, e un stil de viață propriu, din care nu lipsește – despre asta trebuia să vorbesc, de fapt, la început – activitatea la birou, în fabrică sau în ferma agricolă etc. Aici toată lumea muncește. Și, din cîte am înțeles nu numai de la fiica mea, ci și de la alte persoane, se muncește mult și cu responsabilitate. Iar munca e plătită! De fapt, aceasta-i și motivația muncii. Într-o societate bogată, modul de viață e specific. A te scula, dimineața, la ora 7,30, a pleca la serviciu, unde trebuie să fii la ora 9, a te întoarce la ora 17, sau 18 sau mai tîrziu, a pleca la sfîrșit de săptămînă – adică de sîmbătă dimineața – la reședința de vară, pe malul unui lac, sau într-o excursie de două zile, e o obișnuință, iar aceasta înseamnă odihnă, reîncărcarea „bateriilor” pentru săptămîna de muncă ce urmează. Da, e vorba de un mod de viață specific. Din același mod de viață face parte și nivelul de trai. N-o să mă refer la confort, la faptul că aproape toată lumea are mașină, ci la hrana cea de toate zilele. În ultimul timp, accentul se pune pe consumul tot mai mare de legume și fructe. Fără a se minimaliza, desigur, carnea și proprietățile ei. Salate de tot felul și pentru tot buzunarul se găsesc în toate magazinele alimentare. Această bogăție „verde” se află la tot mai mare cinste. Măsurile luate de autorități, mijloacele de informare în masă, promovează hrana cu legume și fructe, deoarece foarte mulți tineri, mai ales, sînt obezi.

Și să mai amintesc ceva. N-am fost la nunți, n-am petrecut de Ziua Canadei, la 1 iulie. În schimb, am fost la înmormîntări. Întîmplarea face că în imediata apropiere a locuinței fetei mele se află un mare cimitir – „Westminster” – cu mausoleu și crematoriu. Aici am fost de foarte multe ori, am descoperit și mormîntul unui român, pe nume Crețu Ștefan, și, fără să vreau, m-am aflat acolo și în cazul unor momente funerare. Coloana nesfîrșită de mașini, cu poliția în frunte, abia încape pe aleile largi ale cimitirului. Aici se fac slujbele, după care urmează incinerarea. Foarte puține cazuri de înmormîntare tradițională. N-am văzut „pomeni”, nu prea am văzut lacrimi. Aici lumea e mai sobră, poate chiar mai „rece” în astfel de situații. Deși, durerea despărțirii de cel drag e aceeași peste tot. Impresionează aspectul general al cimitirului, pietrele funerare de pe „pajiște” – căci pare o peluză nesfîrșită în partea din spate, mai ales -, precum și mausoleul, unde se află, mai cu seamă, urnele cu cenușă ale unor cetățeni canadieni de origine italiană.

Ce-ar mai fi de spus? Multe, desigur. Despre cultură, de pildă, sau despre învățămînt – domenii în care avem o istorie atît de bogată și relevantă. Dar comparațiile riguros științifice pot fi făcute numai în condițiile cunoașterii aprofundate a realităților din cele două părți. În ce mă privește, în nici un caz nu pot afirma că știu prea multe despre o țară atît de mare, de bogată și de ospitalieră. (Eugen VERMAN)