Popas în lumea cărților
„Mîine, îmi zice, într-o sîmbătă seara, Lucia, fiica mea, te voi duce într-un loc unde te vei simți ca acasă!”. Mă obișnuisem cu „anunțurile” de acest fel. Fata asta a mea e imprevizibilă. Așa a fost și așa a rămas. Te pune în fața faptului împlinit și nu mai ai ce spune. M-am gîndit noaptea aceea unde o să mă ducă „să mă simt ca acasă”. Tot așa a fost și cînd am plecat la Milton, la pescuit; sau la Royal Ontario Museum; sau la Cascada Niagara. Ei, văd eu mîine, mi-am zis, iar a doua zi, pe la 11, am „demarat”. Direcția – Yonge Street. Adică, Strada Tineretului, stradă trecută și în Cartea Recordurilor ca lungime: peste 1.800 kilometri! De aici, din Toronto, pînă în Manitoba. Dar noi ne-am oprit chiar în centru, la numărul 789. Clădiri înalte, svelte, circulație intensă, lume multă. E duminică. Clădirea de la numărul amintit nu face excepție. Sprijinită pe piloane solide, intri ca printr-un fel de arc de triumf. Și citesc pe fațada interioară, dacă pot spune așa: Metropolitan Toronto Reference Library. „E una dintre cele mai mari biblioteci din America de Nord”, îmi șoptește fiica mea. Da, îmi revin imediat, aici mă voi simți, într-adevăr, ca acasă. Ușă monumentală, care se deschide singură, în timp ce intrăm eu, fiica mea, nepoata Anna-Julia și încă vreo patru sau, poate, mai mulți tineri și tinere. Am emoții, de ce să nu recunosc, iar Luci îmi spune că e de-a casei, că, în timpul cît a fost studentă la Colegiul „Seneca”, venea săptămînal aici. „Poți găsi orice carte dorești, poți studia aici, inclusiv pe computer”. „Aici” începe cu un hol imens, totul e marmură, coridoare care se pierd în stînga și în dreapta, „portari” îmbrăcați în costume cu fireturi și epoleți, care nu te întreabă nimic, abonații au carduri speciale și doar la ieșire paznicii sînt mai atenți, urcăm cu un lift larg cît o cameră de zi, în timp ce privirile mele cuprind tot, sau aproape tot, „peisajul” văzut prin geamurile speciale ale ascensorului: holuri, sute de computere, sute de oameni în fața lor. Oricum, sîntem la cel de-al treilea etaj, am fi putut „urca” și cu scările rulante, dar a fost mai rapid așa, candelabre luminează ca ziua, și cărțile, miile și zecile de mii de cărți de pe rafturi, și, iată, după ce sîntem îndrumați de un calculator, Eminescu, Sadoveanu, Marin Preda, Mircea Eliade, Constantin Ciopraga, prietenii mei scriitorii, marii oameni ai României, aici, atît de departe de țară, atît de departe de bibliotercile noastre din Bacău, Sibiu, Cluj, iată-i traduși în Limba Engleză pentru cititorii din Canada și din toată lumea. Eu, recunosc, sînt un sentimental incurabil, așa că m-am așezat imediat într-un fotoliu – obiecte aflate cam peste tot – pentru că inima mi-o cam luase razna. După cîteva minute iau în mînă un volum monumental, pe care sînt fotografiile celor doi mari – Eminescu și Creangă – e volumul I din Classic of Roumanien Lyterature, de Curt W. Treptov, carte tipărită în 1991, volum ce cuprinde selecțiuni din operele celor doi mari clasici români. Ceva mai încolo, cîteva rînduri sînt tot ale scriitorilor români, de data aceasta în Limba Română. Am notat cîteva titluri și autori: Zbor în bătaia săgeții, de H.R. Patapievici; Memorii de Mircea Eliade; Toate pînzele sus, de Radu Tudoran; Eminesciana, apărută la Editura Junimea, în 1989, tiparul -Întreprinderea Poligrafică Bacău; Scrieri, în patru volume, de Ilarrie Chendi. Și încă zeci și zeci de autori români și cărțile lor: Cioran, Paul Goma, Constantin Țoiu, Ion Minulescu, Delavrancea, Blaga. Șase rafturi cu cărți românești. Nu trec mai departe fără să nu amintesc prezența monumentalei Etimologicum Magnum Romaniae, de B.P. Hașdeu, lucrare în trei volume, și a tot atît de monumentalei Istorii a Literaturii Române de G. Călinescu. Nu, nu eram numai noi cei care, la acea oră, consultam rafturile cu lucrări literare românești. Aici l-am cunoscut pe profesorul universitar la University of Toronto – Alexandru Tomescu, de loc din Ploiești, personalitate de seamă a diasporei românești din Canada, publicist cunoscut, om de cultură care a ținut să-mi vorbească despre studenții săi- inclusiv din România – despre faptul că aici, în această mare bibliotecă, vin zilnic și studiază mii de tineri și nu numai tineri, care găsesc cărți în aproape toate limbile pămîntului, inclusiv limbi vechi cum ar fi sanscrita. De altfel, cît am stat în Bibliotecă, cîteva ceasuri bune, mi-am putut da seama de acest adevăr. Cum spuneam, în afara cărților din rafturi, calculatorul e o prezență devenită familiară și indispensabilă pentru toți cei care intră în acest univers. Calculatorul îți spune unde găsești cartea care te interesează; pe calculator poți citi pagini sau cărți întregi, cu ajutorul calculatorului îți poți lua „notițele” de care ai nevoie; tot calculatorul îți înregistrează cărțile pe care le poți împrumuta și pe care trebuie, obligatoriu, să le înapoiezi la data fixată, lucru pe care-l poți atinge cu atît mai mult cu cît cu o zi sau două înainte ești anunțat telefonic, acasă, că termenul se apropie. Cît privește înapoierea cărților împrumutate, le poți aduce la cea mai apropiată filială, altfel spus bibliotecă de cartier, care, în Toronto, sînt în număr de 98!
North York Central Library se află la numărul 5120, pe Yonge Street. Programul, zilnic, în afară de miercuri. Clădirea se află într-un complex comercial de imobile deasupra unei stații de metrou. Centrul de primire a cititorilor este computerizat. Două etaje, săli de lectură, rafturile cu cărți, compartiment special pentru copii – aici găsindu-se inclusiv jucării și un acvariu. Tot timpul e aglomerație, cel puțin așa ne spune una dintre bibliotecare, care adaugă că sînt zile cînd se înregistrează și o mie de cititori. Am venit aici cu Luci și Anna-Julia, nepoțica mea fiind interesată de niște cărți despre pisici. N-a fost de loc greu să găsească astfel de cărți. Una dintre bibliotecare le-a „localizat” pe calculator, după care a luat-o pe Anna de mînă și au mers în sectorul respectiv. Șapte volume a luat nepoțica mea acasă, adică aproape tot ce se găsea în bibliotecă despre pisici. După vreo două săptămîni, într-o luni, am mers să le înapoiem, dar ne-am oprit la Centennial Library, pe strada noastră, Finch Avenue, la numărul 578, însă, cum lunea aici e închis, am lăsat cărțile în nișa din ușă principală, destinată unor astfel de restituiri. Biblioteca aceasta – nr. 26 pe un îndrumar editat de Metropolitan Toronto Reference Library – e încadrată de o mare școală din North York – școală superioară – și de alte clădiri și, cu toate că nu e de talia celorlalte două pe care le-am vizitat, se distinge prin eleganță și o notă de intimitate specifică zonei. Și aici serviciile sînt computerizate, și aici există o „aripă” destinată copiilor, și aici sînt săli de lectură.
N-aș putea afirma dacă numărul acesta de 98 de biblioteci, la care se adaugă cea metropolitană, este mare sau mic pentru un oraș ca Toronto. Dar ce am putut vedea la cele trei la care am fost de mai multe ori m-a convins că aceste instituții sînt foarte „întrebate”, nu numai de tineri, nu numai de albi, ci de oameni de toate vîrstele și de toate rasele care trăiesc în acest mare conglomerat uman multicultural. O lume pestriță umple bibliotecile, o lume dornică de lectură, iar acest lucru e extraordinar. (Eugen Verman)
Lasă un răspuns